Titlul II · Capitolul V Unele dispoziții procedurale
Art. 61 Legea 31/1990
Legea nr. 31/1990 privind societățile · Societar & Comercial
(1) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare ale societății, iar termenul asociați include și acționarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 61 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.11.2020 – prezentmodificat prin Legea 223/2020
(1) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului
cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.cauzat.(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare ale societății, iar termenul asociați include și acționarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.
17.11.2004 – 05.11.2020republicare
(1) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile
asociatilorasociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere deopozitieopoziție prin care să solicite instanței judecătoreștisasă oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea
asociatilorasociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare alesocietatii,societății, iar termenul asociați include șiactionarii,acționarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.21.04.2003 – 17.11.2004modificat prin Legea 161/2003
(1)
Hotărârile asociațilorCreditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv potfi atacate cu opoziție de către creditorii sociali și de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri.formula o cerere de opozitie prin care să solicite instanței judecătorești sa oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea
asociațilorasociatilor se înțelege și hotărârea organelor statutare alesocietății,societatii, iar termenul asociați include și actionarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.29.01.1998 – 21.04.2003republicare
În societatea pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtător.Felul acțiunilor va fi determinat prin contractul de societate și statut; în caz contrar, ele vor fi la purtător.(1) Hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opoziție de către creditorii sociali și de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri.Acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mica decît valoarea nominală.Acțiunile neplătite în întregime sînt întotdeauna nominative.Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni pînă nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedenta.(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare ale societății, iar termenul asociați include și actionarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.04.06.1991 – 29.01.1998formă consolidată
(1) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.În societatea pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtător.Felul acțiunilor va fi determinat prin contractul de societate și statut; în caz contrar, ele vor fi la purtător.
Acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mica decît valoarea nominală.
(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare ale societății, iar termenul asociați include și acționarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.Acțiunile neplătite în întregime sînt întotdeauna nominative.Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni pînă nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedenta.
16.11.1990 – 04.06.1991text inițial
(1) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.
(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaților se înțelege și hotărârea organelor statutare ale societății, iar termenul asociați include și acționarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.
Ai o întrebare despre art. 61 din Legea 31/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit