Titlul III · Capitolul II Societățile în nume colectiv

Art. 82 Legea 31/1990

Legea nr. 31/1990 privind societățile · Societar & Comercial

În vigoare din 17.11.2004Formă consolidată la 18.12.2025 4 versiuni

(1) Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau într-unul asemănător, fără consimțământul celorlalți asociați.

(2) Consimțământul se socotește dat dacă participarea sau operațiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalți asociați și aceștia nu au interzis continuarea lor.

(3) În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în contul ei sau să ceară despăgubiri.

(4) Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoștință, fără să fi luat vreo hotărâre.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 82 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 17.11.2004 – prezentrepublicare

    (1) Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu raspundere nelimitata,răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având acelasiacelași obiect de activitate, nici sa facasă facă operațiuni în contul lor sau al altora, în acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fără consimtamantulacelași fel de comerț sau într-unul asemănător, fără consimțământul celorlalți asociați.

    (2) Consimtamantul se socotesteConsimțământul se socotește dat dacă participarea sau operațiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociați și acestiaceilalți asociați și aceștia nu au interzis continuarea lor.

    (3) În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decida cadecidă că acesta a lucrat în contul ei sau sa cearasă ceară despăgubiri.

    (4) Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoștința, fără sacunoștință, fără să fi luat vreo hotărâre.

  2. 29.01.1998 – 17.11.2004republicare

    La adunările generale, acționarii care poseda acțiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin statut sau prin înștiințarea de convocare, cu cel puțin cinci zile înainte de adunare. Cenzorii vor constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a acțiunilor.(1) Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu raspundere nelimitata, în alte societăți concurente sau având acelasi obiect de activitate, nici sa faca operațiuni în contul lor sau al altora, în acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fără consimtamantul celorlalți asociați.

    (2) Consimtamantul se socoteste dat dacă participarea sau operațiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociați și acestia nu au interzis continuarea lor.

    (3) În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decida ca acesta a lucrat în contul ei sau sa ceara despăgubiri.

    Acțiunile vor rămîne depuse pînă după adunarea generală, dar nu vor putea fi reținute mai mult de 10 zile de la data acesteia.(4) Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoștința, fără sa fi luat vreo hotărâre.

  3. 04.06.1991 – 29.01.1998formă consolidată

    (1) Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau într-unul asemănător, fără consimțământul celorlalți asociați.

    (2) Consimțământul se socotește dat dacă participarea sau operațiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalți asociați și aceștia nu au interzis continuarea lor.

    (3) În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în contul ei sau să ceară despăgubiri.La adunările generale, acționarii care poseda acțiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin statut sau prin înștiințarea de convocare, cu cel puțin cinci zile înainte de adunare. Cenzorii vor constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a acțiunilor.

    (4) Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoștință, fără să fi luat vreo hotărâre.Acțiunile vor rămîne depuse pînă după adunarea generală, dar nu vor putea fi reținute mai mult de 10 zile de la data acesteia.

  4. 16.11.1990 – 04.06.1991text inițial

    (1) Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau într-unul asemănător, fără consimțământul celorlalți asociați.

    (2) Consimțământul se socotește dat dacă participarea sau operațiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalți asociați și aceștia nu au interzis continuarea lor.

    (3) În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), societatea, în afară de dreptul de a exclude pe asociat, poate să decidă că acesta a lucrat în contul ei sau să ceară despăgubiri.

    (4) Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a avut cunoștință, fără să fi luat vreo hotărâre.

Ai o întrebare despre art. 82 din Legea 31/1990?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit