Capitolul VII Operațiuni cu aur și active externe

Art. 30 Legea 312/2004 — Rezervele internaționale

Lege nr. 312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României · Bancar & Financiar

În vigoare din 28.06.2004Formă consolidată la 03.09.2004

(1) Banca Națională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea și riscul specific activelor externe, stabilește și menține rezerve internaționale, în astfel de condiții încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:

a) aur deținut în tezaur în țară sau depozitat în străinătate;

b) active externe, sub formă de bancnote și monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituții financiare în străinatate, exprimate în acele monede și deținute în acele țări, pe care le stabilește Banca Națională a României;

c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internațional, inclusiv dreptul de a efectua cumpărari de la Fondul Monetar Internațional în cadrul tranșei de rezervă, precum și deținerile de drepturi speciale de tragere;

d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum și obligațiuni și alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agențiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internațional, exprimate și platibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Națională a României;

e) bonuri de tezaur, obligațiuni și alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituții financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate și plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Națională a României.

(2) Banca Națională a României urmărește menținerea rezervelor internaționale la un nivel adecvat tranzacțiilor externe ale României.

(3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaționale, până la un nivel care ar periclita tranzacțiile internaționale ale statului, precum și în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Națională a României va prezenta Guvernului și Parlamentului un raport privind situația rezervelor internaționale și cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conține recomandările Băncii Naționale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntampinarea sau remedierea situației.

Ai o întrebare despre art. 30 din Legea 312/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit