Capitolul II Crearea unui cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii · Secțiunea a 2-a Accesul la servicii publice și la active aparținând regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat

Art. 11 Legea 346/2004

Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii · Societar & Comercial

În vigoare din 14.07.2004Formă consolidată la 12.12.2025

(1) Guvernul, organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile naționale de reglementare și autoritățile locale sunt obligate să adopte măsuri concrete în vederea facilitării accesului întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele și serviciile de utilități publice necesare activității acestora, fără a distorsiona competiția liberă de pe piață.

(2) În vederea realizării obiectivului prevăzut la alin. (1), autoritățile publice competente au obligația ca în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi să elaboreze și să promoveze proiecte de acte normative conținând măsuri de simplificare a procedurilor de acordare a accesului la rețelele și serviciile de utilități publice, pe care le va prezenta spre analiză Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii.

(3) Măsurile de simplificare a procedurilor de acordare a accesului la rețelele și serviciile de utilități publice, după caz, vor viza în principal:

a) unificarea etapelor de eliberare a avizelor sau acordurilor preliminare necesare pentru accesul întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele de utilități publice;

b) simplificarea și unificarea documentațiilor solicitate întreprinderilor mici și mijlocii în vederea obținerii avizelor sau acordurilor finale necesare racordării și accesului la rețelele de utilități publice;

c) reglementarea nivelului maxim al taxelor de avizare-racordare și al tarifelor ce pot fi percepute întreprinderilor mici și mijlocii pentru elaborarea documentațiilor și executarea lucrării de branșare-racordare a acestora la rețelele de utilități publice;

d) reglementarea posibilității achitării în mod eșalonat a acestor taxe sau tarife de către întreprinderile mici și mijlocii;

e) reducerea sau renunțarea la garanțiile solicitate și la modalitățile de plată anticipată pentru consumurile de utilități și servicii publice furnizate întreprinderilor mici și mijlocii;

f) elaborarea și implementarea unor programe speciale de ajutoare de stat aprobate de Guvern pentru facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la rețelele și serviciile de utilități publice, cu respectarea legislației în vigoare în materia ajutorului de stat.

Ai o întrebare despre art. 11 din Legea 346/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit