Capitolul I Dispoziții generale

Art. 7 Legea 350/2007

Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate · Proprietate Intelectuală

În vigoare din 03.12.2007Formă consolidată la 15.02.2013

(1) Durata unui model de utilitate este de 6 ani, cu începere de la data de depozit.

(2) Titularul dreptului poate să obțină, pe baza unei solicitări făcute în scris la O.S.I.M., reînnoirea protecției prin modelul de utilitate pentru încă o perioadă de 2 ani, dar nu mai devreme de un an și nu mai târziu de 6 luni înainte de expirarea duratei prevăzute la alin. (1).

(3) Titularul dreptului poate să obțină, pe baza unei solicitări făcute în scris la O.S.I.M., reînnoirea protecției prin model de utilitate pentru o a doua și ultimă perioadă de 2 ani, dar nu mai devreme de un an și nu mai târziu de 6 luni înainte de expirarea duratei prevăzute la alin. (2).

(4) Durata modelului de utilitate nu poate depăși 10 ani de la data de depozit.

(5) Taxa de reînnoire poate fi plătită până la data expirării duratei prevăzute la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2) ori într-un termen de 6 luni de la oricare dintre aceste date, cu o majorare de 50% din cuantumul taxei legale.

(6) Titularul modelului de utilitate poate achita cumulativ taxele de menținere în vigoare și taxele de reînnoire pentru toată perioada de protecție.

(7) Mențiunea reînnoirii protecției conform prevederilor alin. (2) și (3) se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială, denumit în continuare B.O.P.I.

Ai o întrebare despre art. 7 din Legea 350/2007?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit