Capitolul IV Procedura autorizării funcționării
Art. 17^1 Legea 359/2004
Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice · Societar & Comercial
(1) Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, pe baza declarațiilor-tip prevăzute la art. 15, eliberează solicitanților certificate constatatoare care atestă că:
a) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă că la sediul social sau secundar nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;
b) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii, pentru activitățile declarate;
c) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă modificările intervenite față de declarația-tip anterioară.
(2) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se eliberează o dată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni.
(3) Pentru sediul social și pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un certificat constatator care atestă că s-au înregistrat declarațiile-tip prevăzute la art. 15.
(4) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) au regimul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 17^1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.06.2007 – prezentmodificat prin Legea 159/2007
(1) Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, pe baza declarațiilor-tip prevăzute la art. 15, eliberează solicitanților certificate constatatoare care
atesta ca:atestă că:a) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă
cacă la sediul social sau secundar nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;b) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă
cacă sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniulprevenirii și stingerii incendiilor (P.S.I.),sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii, pentru activitățile declarate;c) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă modificările intervenite față de declarația-tip anterioară.
(2) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se eliberează o dată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni.
(3) Pentru sediul social și pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un certificat constatator care
atesta caatestă că s-au înregistrat declarațiile-tip prevăzute la art. 15.(4) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) au regimul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
11.11.2004 – 15.06.2007prima formă disponibilă
(1) Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, pe baza declarațiilor-tip prevăzute la art. 15, eliberează solicitanților certificate constatatoare care atesta ca:
a) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca la sediul social sau secundar nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;
b) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii, pentru activitățile declarate;
c) s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere, din care rezultă modificările intervenite față de declarația-tip anterioară.
(2) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se eliberează o dată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni.
(3) Pentru sediul social și pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un certificat constatator care atesta ca s-au înregistrat declarațiile-tip prevăzute la art. 15.
(4) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) au regimul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ai o întrebare despre art. 17^1 din Legea 359/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit