Capitolul VI Servicii de asistență
Art. 33 Legea 359/2004
Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice · Societar & Comercial
În cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se desfășoară activități de asistență acordate solicitanților, la cererea și pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerțului a actelor constitutive sau modificatoare, cu excepția activităților prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a)-c) și g), care se acordă gratuit.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 33 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
26.05.2014 – prezentmodificat prin OUG 28/2014
În cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se desfășoară activități de asistență acordate solicitanților, la cererea și pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerțului a actelor constitutive sau
modificatoare.modificatoare, cu excepția activităților prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a)-c) și g), care se acordă gratuit.11.11.2004 – 26.05.2014modificat prin OUG 75/2004
În cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se desfășoară activități de asistență acordate solicitanților, la cererea și pe cheltuiala acestora,
în vederea asigurării îndrumăriipentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerțului a actelor constitutive saumodificatoare și a obținerii autorizării funcționării de la autoritățile publice implicate.modificatoare.08.09.2004 – 11.11.2004text inițial
În cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se desfășoară activități de asistență acordate solicitanților, la cererea și pe cheltuiala acestora, în vederea asigurării îndrumării pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerțului a actelor constitutive sau modificatoare și a obținerii autorizării funcționării de la autoritățile publice implicate.
Ai o întrebare despre art. 33 din Legea 359/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit