Capitolul V Procedura actelor notariale · Secțiunea a 3-a Procedura succesorală
Art. 105 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
(1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condițiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ține loc și de cerere de deschidere a acestei proceduri.
(2) Inventarul poate fi făcut și de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens.
(3) În situația în care bunurile moștenirii se află în circumscripții judecătorești diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie.
(4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moștenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes.
(5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii și 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii.
(6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunța succesibilii despre efectuarea inventarului.
(7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face mențiune despre opunere și va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanței competente să dispună efectuarea inventarului.
(8) În cazul în care instanța a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai țină seama de vreo opoziție, iar în procesul-verbal de inventariere va menționa că inventarierea se face în baza hotărârii judecătorești.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 105 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
(1)
În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale.(2) În cazul existenței unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea și vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un proces-verbal, urmat de procedura validării.La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condițiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ține loc și de cerere de deschidere a acestei proceduri.(2) Inventarul poate fi făcut și de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens.
(3)
Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmește de către notarul public în prezența succesibililor legali înlăturați prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta și care vor fi citați în acest scop.(4) Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:În situația în care bunurile moștenirii se află în circumscripții judecătorești diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie.(4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moștenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes.
a) succesibilii înlăturați de la moștenire, deși citați, nu se prezintă;b) succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;c) succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens;d) defunctul nu are moștenitori legali.(5) În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparține testatorului, notarul public va continua procedura succesorală.(6) Pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.(7) Declarațiile de opțiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 162.(8) Declarația dată peste termenul de opțiune prin care un succesibil declară că nu și-a însușit calitatea sau titlul de moștenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, și înțelege să renunțe la succesiune se înscrie în RNNEOS.(5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii și 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii.(6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunța succesibilii despre efectuarea inventarului.
(7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face mențiune despre opunere și va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanței competente să dispună efectuarea inventarului.
(8) În cazul în care instanța a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai țină seama de vreo opoziție, iar în procesul-verbal de inventariere va menționa că inventarierea se face în baza hotărârii judecătorești.
18.06.2014 – 19.03.2018republicare
(1)
După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit.(2) Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunță la moștenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informațiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afișare la ultimul domiciliu al defunctului, afișare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire națională.În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale.(2) În cazul existenței unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea și vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu-se un proces-verbal, urmat de procedura validării.
(3) Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmește de către notarul public în prezența succesibililor legali înlăturați prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta și care vor fi citați în acest scop.
(4) Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când:
a) succesibilii înlăturați de la moștenire, deși citați, nu se prezintă;
b) succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului;
c) succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens;
d) defunctul nu are moștenitori legali.
(5) În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparține testatorului, notarul public va continua procedura succesorală.
(3) Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moștenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii legali. În ambele cazuri se va cita și executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament.(4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile.(5) În cazul moștenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal și autoritatea tutelară.(6) Pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.(7) Declarațiile de opțiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 162.
(8) Declarația dată peste termenul de opțiune prin care un succesibil declară că nu și-a însușit calitatea sau titlul de moștenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, și înțelege să renunțe la succesiune se înscrie în RNNEOS.
04.02.2013 – 18.06.2014republicare
Notarii publici își vor începe activitatea după 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(1) După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit.(2) Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunță la moștenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informațiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afișare la ultimul domiciliu al defunctului, afișare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire națională.
(3) Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moștenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii legali. În ambele cazuri se va cita și executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament.
(4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile.
(5) În cazul moștenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal și autoritatea tutelară.
18.10.2011 – 04.02.2013republicare
La cerere, notarii de stat în funcție, foștii notari de stat care au exercitat aceasta funcție timp de 10 ani, cu prestigiu profesional, precum și personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției devin notari publici, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 18. Notarii debutanti devin notari stagiari, dacă sunt angajați într-un birou de notari publici.Notarii de stat în funcție, care nu optează în termen de 60 de zileNotarii publici își vor începe activitatea după 6 luni de la intrarea în vigoare a prezenteilegi pentru funcția de notar public și nu vor fi preluati potrivit art. 108 alin. 3, vor fi transferați în interesul serviciului în sistemul Ministerului Justiției, în funcție de specialitatea juridică, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.Numirea de notari publici, în afară celor prevăzuți mai sus, se va face după constituirea Camerelor Notarilor Publici și a Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în condițiile art. 16 - 19 și art. 28 din prezenta lege.legi.12.05.1995 – 18.10.2011text inițial
La cerere, notarii de stat în funcție, foștii notari de stat care au exercitat aceasta funcție timp de 10 ani, cu prestigiu profesional, precum și personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției devin notari publici, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 18. Notarii debutanti devin notari stagiari, dacă sunt angajați într-un birou de notari publici.
Notarii de stat în funcție, care nu optează în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi pentru funcția de notar public și nu vor fi preluati potrivit art. 108 alin. 3, vor fi transferați în interesul serviciului în sistemul Ministerului Justiției, în funcție de specialitatea juridică, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Numirea de notari publici, în afară celor prevăzuți mai sus, se va face după constituirea Camerelor Notarilor Publici și a Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în condițiile art. 16 - 19 și art. 28 din prezenta lege.
Ai o întrebare despre art. 105 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit