Capitolul II Competența notarilor publici

Art. 13 Legea 36/1995

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil

În vigoare din 04.02.2013Formă consolidată la 06.12.2024 6 versiuni

Notarii publici pot da și alte consultații juridice în materie notarială decât cele privind conținutul actelor pe care le îndeplinesc și pot participa, în calitate de specialiști desemnați de părți, la pregătirea și întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 13 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 04.02.2013 – prezentrepublicare

    (1) Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale.

    (2) La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrisuri, la solicitarea părților, în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale prevăzute de lege în competența misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;

    b) autentificarea înscrisurilor, cu excepția actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate și a actelor privind alegerea, modificarea și lichidarea regimului matrimonial;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    (2^1) Misiunile diplomatice și oficiile consulare nu pot îndeplini procedura desfacerii căsătoriei și procedura succesorală.

    (3) Activitățile notariale prevăzute la alin. (2), care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun.

    (4) Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședință sunt părți sau legea locală nu se opune.Notarii publici pot da și alte consultații juridice în materie notarială decât cele privind conținutul actelor pe care le îndeplinesc și pot participa, în calitate de specialiști desemnați de părți, la pregătirea și întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

  2. 01.01.2013 – 04.02.2013modificat prin Legea 77/2012

    (1) Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale.

    (2) La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrisuri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;înscrisuri, la solicitarea părților, în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale prevăzute de lege în competența misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;

    b) autentificarea înscrisurilor, cu excepția transmisiunilor imobiliare încheiate prin acte juridice între vii;actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate și a actelor privind alegerea, modificarea și lichidarea regimului matrimonial;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    (2^1) Misiunile diplomatice și oficiile consulare nu pot îndeplini procedura desfacerii căsătoriei și procedura succesorală.

    (3) Activitățile notariale prevăzute la alin. (2), care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun.

    (4) Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședință sunt părți sau legea locală nu se opune.

  3. 18.10.2011 – 01.01.2013republicare

    (1) Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanteloruzanțelor internaționale.

    (2) La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrieriînscrisuri în vederea autentificării sau legalizariilegalizării semnăturii;

    b) autentificarea înscrisurilor, cu excepția transmisiunilor imobiliare încheiate prin acte juridice între vii;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de data certadată certă înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    (3) Activitățile notariale prevăzute la alin. 2,(2), care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun.

    (4) Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se aflaaflă staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședințareședință sunt părți sau legea locală nu se opune.

  4. 09.11.2007 – 18.10.2011modificat prin OUG 125/2007

    Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzantelor internaționale.

    La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizarii semnăturii;

    b) autentificarea înscrisurilor;înscrisurilor, cu excepția transmisiunilor imobiliare încheiate prin acte juridice între vii;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de data certa înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    Activitățile notariale prevăzute la alin. 2 lit. c), f) și g) pot fi îndeplinite,2, care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României,României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședința nu se opun.

    Autentificarea procurilor speciale prevăzute la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

    privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, poate fi făcuta de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor de origine română care au cetățenie română sau statutul de apatrid, dacă legile și reglementările statului de reședința nu prevăd altfel. (Alin. 3^1)reședință sau acordurile bilaterale nu se opun.

    Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se afla staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședința sunt părți sau legea locală nu se opune.

  5. 17.06.2003 – 09.11.2007modificat prin Legea 267/2003

    Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzantelor internaționale.

    La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizarii semnăturii;

    b) autentificarea înscrisurilor;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de data certa înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    Activitățile notariale prevăzute la alin. 2 lit. c), f) și g) pot fi îndeplinite, de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședința nu se opun.

    Autentificarea procurilor speciale prevăzute la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 19/2000

    privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, poate fi făcuta de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor de origine română care au cetățenie română sau statutul de apatrid, dacă legile și reglementările statului de reședința nu prevăd altfel. (Alin. 3^1)

    Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se afla staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședința sunt părți sau legea locală nu se opune.

  6. 12.05.1995 – 17.06.2003text inițial

    Activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzantelor internaționale.

    La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

    a) redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizarii semnăturii;

    b) autentificarea înscrisurilor;

    c) legalizarea sigiliilor și a semnăturilor;

    d) darea de data certa înscrisurilor prezentate de părți;

    e) certificarea unor fapte;

    f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

    g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

    h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

    i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

    Activitățile notariale prevăzute la alin. 2 lit. c), f) și g) pot fi îndeplinite, de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședința nu se opun.

    Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se afla staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședința sunt părți sau legea locală nu se opune.

Ai o întrebare despre art. 13 din Legea 36/1995?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit