Capitolul V Procedura actelor notariale · Secțiunea a 11-a Alte proceduri notariale
Art. 153 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
(1) Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face și după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public.
(2) Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât și legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face și în limba străină în care se face traducerea.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 153 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale(1) Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face și după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public.(2) Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât și legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face și în limba străină în care se face traducerea.
24.03.2017 – 19.03.2018formă consolidată
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.
H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale
12.11.2016 – 24.03.2017formă consolidată
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.
H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale18.06.2014 – 12.11.2016republicare
(1) La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menționa, în încheiere, că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale primirii în depozit, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele mențiuni:a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora;b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop;c) numele deponentului și al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile;d) termenul de păstrare.(2) Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condițiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia.Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.G. Acte de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordinH. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale22.03.2013 – 18.06.2014formă consolidată
(1) La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menționa, în încheiere, că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale primirii în depozit, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora;
b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop;
c) numele deponentului și al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile;
d) termenul de păstrare.
(2) Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condițiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia.
G. Acte de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin
04.02.2013 – 22.03.2013prima formă disponibilă
(1) La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menționa, în încheiere, că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale primirii în depozit, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora;
b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop;
c) numele deponentului și al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile;
d) termenul de păstrare.
(2) Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condițiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia.
Ai o întrebare despre art. 153 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit