Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 172 Legea 36/1995

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil

În vigoare din 19.03.2018Formă consolidată la 06.12.2024 3 versiuni

(1) Notarii publici vor angaja, cu prioritate, notarii debutanți, personalul auxiliar administrativ și de serviciu de la notariatele de stat.

(2) Personalul rămas disponibil va fi încadrat prin redistribuire de către Ministerul Justiției, în sistemul său, în condițiile legii.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 172 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 19.03.2018 – prezentrepublicare

    (1) Birourile notariale constituite în condițiile prezentei legi își pot organiza sedii secundare în localitățile din aceeași circumscripție teritorială în care nu au luat ființă birouri de notari publici.Notarii publici vor angaja, cu prioritate, notarii debutanți, personalul auxiliar administrativ și de serviciu de la notariatele de stat.

    (2) Dacă, ulterior înființării unui sediu secundar, în acea localitate își stabilește sediul principal un birou notarial, sediul secundar se desființează.

    (3) Înregistrarea sediului secundar se face cu respectarea procedurii prevăzute la art. 39 alin. (1).Personalul rămas disponibil va fi încadrat prin redistribuire de către Ministerul Justiției, în sistemul său, în condițiile legii.

  2. 18.06.2014 – 19.03.2018republicare

    (1) Lucrările notariale în curs de rezolvare la notariatele de stat vor fi finalizate până la data preluării activității de către notarii publici, în conformitate cu procedura stabilită în prezenta lege.

    (2) Arhiva notariatelor de stat care își încetează activitatea se va preda judecătoriilor în a căror circumscripție teritorială se află.

    (3) Cauzele succesorale care au în continuare termene de dezbatere, după încetarea activității notariatelor de stat, se vor preda notarilor publici ale căror birouri sunt situate în circumscripția judecătoriei în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, potrivit criteriilor stabilite de Colegiul director al Camerei.Birourile notariale constituite în condițiile prezentei legi își pot organiza sedii secundare în localitățile din aceeași circumscripție teritorială în care nu au luat ființă birouri de notari publici.

    (2) Dacă, ulterior înființării unui sediu secundar, în acea localitate își stabilește sediul principal un birou notarial, sediul secundar se desființează.

    (3) Înregistrarea sediului secundar se face cu respectarea procedurii prevăzute la art. 39 alin. (1).

  3. 04.02.2013 – 18.06.2014prima formă disponibilă

    (1) Lucrările notariale în curs de rezolvare la notariatele de stat vor fi finalizate până la data preluării activității de către notarii publici, în conformitate cu procedura stabilită în prezenta lege.

    (2) Arhiva notariatelor de stat care își încetează activitatea se va preda judecătoriilor în a căror circumscripție teritorială se află.

    (3) Cauzele succesorale care au în continuare termene de dezbatere, după încetarea activității notariatelor de stat, se vor preda notarilor publici ale căror birouri sunt situate în circumscripția judecătoriei în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, potrivit criteriilor stabilite de Colegiul director al Camerei.

Ai o întrebare despre art. 172 din Legea 36/1995?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit