Capitolul III Organizarea activității notarilor publici · Secțiunea a 3-a Dobândirea calității de notar public
Art. 25 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
(1) După promovarea examenului sau concursului prevăzut la art. 24, notarul stagiar urmează timp de 2 ani cursurile de pregătire teoretică și practică organizate de Institutul Notarial Român.
(2) Pe perioada desfășurării stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de pregătire stabilite de către Institutul Notarial Român. Nefrecventarea cursurilor sau neplata cheltuielilor de pregătire atrage încetarea calității de notar stagiar. Structura pregătirii și condițiile aplicării sancțiunii prevăzute în prezentul alineat, precum și procedura desfășurării stagiului se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii.
(3) Pregătirea teoretică se desfășoară prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Român. Pregătirea practică se desfășoară în cadrul unui birou notarial, desemnat de către Colegiul director al Camerei în care notarul stagiar a susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar, cu acordul notarului public coordonator.
(4) Activitatea unui notar stagiar poate fi îndrumată numai de notari publici cu o vechime de cel puțin 6 ani în această calitate și care se bucură de o bună reputație profesională.
(5) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar trebuie să participe și să promoveze examenul de definitivat organizat de Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR.
(6) Examenul de definitivat constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic și una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minimă de promovare este 7,00, dar nu mai puțin de nota 5,00 la fiecare probă.
(7) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult două sesiuni ale examenului de definitivat.
(8) Comisia de examinare pentru examenul de definitivat este constituită din următorii membri: un membru al Consiliului Uniunii, care este și președintele comisiei, un reprezentant al Ministerului Justiției, un membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate și 2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnați în condițiile regulamentului de organizare și desfășurare a concursului.
(9) În funcție de numărul candidaților, Consiliul Uniunii, la propunerea INR, poate hotărî suplimentarea numărului comisiilor de examinare cu componența celei prevăzute la alin. (8), cu excepția președintelui, care este unic.
(10) Dispozițiile alin. (8) și (9) se aplică în mod corespunzător și pentru constituirea comisiei de soluționare a contestațiilor.
(11) Rezultatele examenului de definitivat se validează de către Consiliul Uniunii, la propunerea președintelui comisiei de examinare.
(12) Examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calității de notar stagiar se susține în limba română și se organizează de către Institutul Notarial Român, conform condițiilor și procedurii prevăzute prin regulament aprobat de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii. Componența comisiilor pentru organizarea și desfășurarea examenului sau, după caz, a concursului de dobândire a calității de notar stagiar se stabilește potrivit regulamentului. Din comisia de examinare și din comisia de soluționare a contestațiilor face parte și câte un reprezentant al Ministerului Justiției.
(13) Examenul de definitivat, concursul de dobândire a calității de notar public, concursul de schimbări de sedii, precum și examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calității de notar stagiar se desfășoară la București.
(14) Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de definitivat și a concursului pentru dobândirea calității de notar public se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Uniunii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 25 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
În termen de 15 zile de la validarea rezultatelor, candidații care au promovat examenul de definitivat își exprimă opțiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, în ordinea mediilor obținute pe locurile din cadrul(1) După promovarea examenului sau concursului prevăzut la art. 24, notarul stagiar urmează timp de 2 ani cursurile de pregătire teoretică și practică organizate de Institutul Notarial Român.(2) Pe perioada desfășurării stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de pregătire stabilite de către Institutul Notarial Român. Nefrecventarea cursurilor sau neplata cheltuielilor de pregătire atrage încetarea calității de notar stagiar. Structura pregătirii și condițiile aplicării sancțiunii prevăzute în prezentul alineat, precum și procedura desfășurării stagiului se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii.
(3) Pregătirea teoretică se desfășoară prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Român. Pregătirea practică se desfășoară în cadrul unui birou notarial, desemnat de către Colegiul director al Camerei în care
aunotarul stagiar a susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notarstagiar și în limita locurilor cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. b).stagiar, cu acordul notarului public coordonator.(4) Activitatea unui notar stagiar poate fi îndrumată numai de notari publici cu o vechime de cel puțin 6 ani în această calitate și care se bucură de o bună reputație profesională.
(5) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar trebuie să participe și să promoveze examenul de definitivat organizat de Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR.
(6) Examenul de definitivat constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic și una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media minimă de promovare este 7,00, dar nu mai puțin de nota 5,00 la fiecare probă.
(7) După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult două sesiuni ale examenului de definitivat.
(8) Comisia de examinare pentru examenul de definitivat este constituită din următorii membri: un membru al Consiliului Uniunii, care este și președintele comisiei, un reprezentant al Ministerului Justiției, un membru al corpului didactic din învățământul superior de specialitate și 2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnați în condițiile regulamentului de organizare și desfășurare a concursului.
(9) În funcție de numărul candidaților, Consiliul Uniunii, la propunerea INR, poate hotărî suplimentarea numărului comisiilor de examinare cu componența celei prevăzute la alin. (8), cu excepția președintelui, care este unic.
(10) Dispozițiile alin. (8) și (9) se aplică în mod corespunzător și pentru constituirea comisiei de soluționare a contestațiilor.
(11) Rezultatele examenului de definitivat se validează de către Consiliul Uniunii, la propunerea președintelui comisiei de examinare.
(12) Examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calității de notar stagiar se susține în limba română și se organizează de către Institutul Notarial Român, conform condițiilor și procedurii prevăzute prin regulament aprobat de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii. Componența comisiilor pentru organizarea și desfășurarea examenului sau, după caz, a concursului de dobândire a calității de notar stagiar se stabilește potrivit regulamentului. Din comisia de examinare și din comisia de soluționare a contestațiilor face parte și câte un reprezentant al Ministerului Justiției.
(13) Examenul de definitivat, concursul de dobândire a calității de notar public, concursul de schimbări de sedii, precum și examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calității de notar stagiar se desfășoară la București.
(14) Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de definitivat și a concursului pentru dobândirea calității de notar public se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Uniunii.
18.06.2014 – 19.03.2018republicare
În termen de 15 zile de la validarea rezultatelor, candidații care au promovat examenul de definitivat își exprimă opțiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, în ordinea mediilor
obținute,obținute pe locurile din cadrul Camerei în care au susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar și în limita locurilor cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. b).04.02.2013 – 18.06.2014republicare
Suspendarea și încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.În termen de 15 zile de la validarea rezultatelor, candidații care au promovat examenul de definitivat își exprimă opțiunile pentru ocuparea locurilor de notar public, în ordinea mediilor obținute, pe locurile din cadrul Camerei în care au susținut examenul sau concursul de dobândire a calității de notar stagiar și în limita locurilor cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. b).01.01.2013 – 04.02.2013modificat prin Legea 77/2012
(1) Suspendarea se dispune de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici.(2) Încetarea suspendării se poate dispune cu respectarea condiției prevăzute în alineatul precedent.Suspendarea și încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiției, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.18.10.2011 – 01.01.2013republicare
(1) Suspendarea se dispune de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
(2) Încetarea suspendării se poate dispune cu respectarea condiției prevăzute în alineatul precedent.
12.05.1995 – 18.10.2011text inițial
Suspendarea se dispune de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
Încetarea suspendării se poate dispune cu respectarea condiției prevăzute în alineatul precedent.
Ai o întrebare despre art. 25 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit