Capitolul III Organizarea activității notarilor publici · Secțiunea a 5-a Încetarea și suspendarea din funcția de notar public
Art. 45 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
(1) Evidența notarilor publici, lucrările privind numirea în funcție, modificările intervenite în desfășurarea activității, încetarea calității de notar public, precum și cele privind organizarea și funcționarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel național, de către Uniune și compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției.
(2) Uniunea are obligația de a comunica, de îndată, Ministerului Justiției certificatele de înregistrare a numirii în funcția de notar public, precum și a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere și încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii, precum și, la cerere, orice alte acte privind organizarea și funcționarea birourilor notarilor publici.
(3) Ordinele ministrului justiției privind numirea în funcția de notar public, modificările intervenite în desfășurarea activității, precum și încetarea calității de notar public se comunică Uniunii, care are obligația de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligația comunicării, sub luare de dovadă, notarului public.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 45 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
Până la data de 31 martie a fiecărui an, Consiliul Uniunii are obligația să întocmească tabloul anual al notarilor publici și să îl publice în Monitorul Oficial al României, Partea I. Tabloul anual al notarilor publici se actualizează permanent, pe baza datelor furnizate de către Camere, se comunică Ministerului Justiției și se postează pe pagina de internet a Uniunii.(1) Evidența notarilor publici, lucrările privind numirea în funcție, modificările intervenite în desfășurarea activității, încetarea calității de notar public, precum și cele privind organizarea și funcționarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel național, de către Uniune și compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției.(2) Uniunea are obligația de a comunica, de îndată, Ministerului Justiției certificatele de înregistrare a numirii în funcția de notar public, precum și a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere și încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii, precum și, la cerere, orice alte acte privind organizarea și funcționarea birourilor notarilor publici.
(3) Ordinele ministrului justiției privind numirea în funcția de notar public, modificările intervenite în desfășurarea activității, precum și încetarea calității de notar public se comunică Uniunii, care are obligația de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligația comunicării, sub luare de dovadă, notarului public.
18.06.2014 – 19.03.2018republicare
(1) Evidența notarilor publici, lucrările privind numirea în funcție, modificările intervenite în desfășurarea activității, încetarea calității de notar public, precum și cele privind organizarea și funcționarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel național, de către Uniune și compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției.(2) Uniunea are obligația de a comunică, de îndată, Ministerului Justiției, certificatele de înregistrare a numirii în funcția de notar public, precum și a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere și încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii, precum și, la cerere, orice alte acte privind organizarea și funcționarea birourilor notarilor publici.(3) Ordinele ministrului justiției privind numirea în funcția de notar public, modificările intervenite în desfășurarea activității, precum și încetarea calității de notar public se comunică Uniunii, care are obligația de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligația comunicării, sub luare de dovadă, notarului public.Până la data de 31 martie a fiecărui an, Consiliul Uniunii are obligația să întocmească tabloul anual al notarilor publici și să îl publice în Monitorul Oficial al României, Partea I. Tabloul anual al notarilor publici se actualizează permanent, pe baza datelor furnizate de către Camere, se comunică Ministerului Justiției și se postează pe pagina de internet a Uniunii.04.02.2013 – 18.06.2014republicare
(1)
Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.Evidența notarilor publici, lucrările privind numirea în funcție, modificările intervenite în desfășurarea activității, încetarea calității de notar public, precum și cele privind organizarea și funcționarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel național, de către Uniune și compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției.(2)
Consultațiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale și se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.Uniunea are obligația de a comunică, de îndată, Ministerului Justiției, certificatele de înregistrare a numirii în funcția de notar public, precum și a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere și încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii, precum și, la cerere, orice alte acte privind organizarea și funcționarea birourilor notarilor publici.(3) Ordinele ministrului justiției privind numirea în funcția de notar public, modificările intervenite în desfășurarea activității, precum și încetarea calității de notar public se comunică Uniunii, care are obligația de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligația comunicării, sub luare de dovadă, notarului public.
01.01.2013 – 04.02.2013modificat prin Legea 77/2012
(1)
ÎnscrisurileActele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai denotari publici, de avocatul părților interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice. Persoanele care au pregătire juridică superioară vor putea redacta înscrisurile în care figurează ca parte ele, soții, ascendenții sau descendenții lor.notarii publici.(2) Consultațiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale și se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.
18.10.2011 – 01.01.2013republicare
Notarul public are obligația sa desluseasca raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor sa-l încheie, sa verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.De asemenea, el trebuie să ceara părților, ori de cîte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară.Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității mobiliare sau imobiliare se vor comunică de îndată, la locul unde se tine aceasta evidenta, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părțile interesate vor cere în scris sa îndeplinească ele însele formalitățile de mai sus.(1) Înscrisurile pentru care legea prevede forma autentică vor fi redactate numai de notari publici, de avocatul părților interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice. Persoanele care au pregătire juridică superioară vor putea redacta înscrisurile în care figurează ca parte ele, soții, ascendenții sau descendenții lor.În vederea îndeplinirii obligațiilor ce-i revin potrivit alin. 2 și 3, notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate mobiliară și imobiliară.Notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decît în condițiile arătate la art. 6.(2) Consultațiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale și se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.12.05.1995 – 18.10.2011text inițial
Notarul public are obligația sa desluseasca raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor sa-l încheie, sa verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.
De asemenea, el trebuie să ceara părților, ori de cîte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară.
Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității mobiliare sau imobiliare se vor comunică de îndată, la locul unde se tine aceasta evidenta, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părțile interesate vor cere în scris sa îndeplinească ele însele formalitățile de mai sus.
În vederea îndeplinirii obligațiilor ce-i revin potrivit alin. 2 și 3, notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate mobiliară și imobiliară.
Notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decît în condițiile arătate la art. 6.
Ai o întrebare despre art. 45 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit