Capitolul III Organizarea activității notarilor publici · Secțiunea a 7-a Uniunea Națională a Notarilor Publici

Art. 63 Legea 36/1995

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil

În vigoare din 06.04.2020Formă consolidată la 06.12.2024 8 versiuni

(1) În scopul stabilirii și acordării pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale ale notarilor publici se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică.

(2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii.

(3) Notarii publici pot contribui și la sistemul public de pensii, în condițiile legii.

(4) Organizarea și funcționarea Casei de pensii, contribuabilii la sistemul propriu de pensii, persoanele asigurate, contribuțiile asiguraților, perioadele de contribuție, categoriile de pensii, calculul pensiilor, categoriile de ajutoare financiare, emiterea deciziilor de pensionare, căile de atac împotriva deciziilor emise de Casa de pensii și altele asemenea se stabilesc prin lege specială. Casa de pensii are sediul în municipiul București și se înființează în baza prezentei legi și se organizează și funcționează în baza legii speciale, fără îndeplinirea altor formalități.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Conform art. II din LEGEA nr. 38 din 2 aprilie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 3 aprilie 2020, până la data intrării în vigoare a legii speciale privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale notarilor publici prevăzute la art. 63 alin. (4) al articolului I , Casa de Pensii a Notarilor Publici din România, constituită la data de 1 ianuarie 2013 în baza Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, asigură administrarea curentă a activității sale. Art. III din același act normativ prevede că, de la data intrării în vigoare a legii speciale prevăzute la art. II , Casa de Pensii a Notarilor Publici din România, constituită la data de 1 ianuarie 2013 în baza Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată , cu modificările ulterioare, își continuă activitatea în condițiile legii speciale.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 63 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 06.04.2020 – prezentmodificat prin Legea 38/2020

    (1) Încetat efecte juridice.

    (la 13-03-2020 Alineatul (1) din Articolul 63, Sectiunea a 7-a, Capitolul III si-a încetat aplicabilitatea în conformitate cu DECIZIA nr. 591 din 8 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 28 ianuarie 2020)În scopul stabilirii și acordării pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale ale notarilor publici se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică.

    (2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii.

    (3) Notarii publici pot contribui și la sistemul public de pensii, în condițiile legii.

    (4) Încetat efecte juridice.

    (la 13-03-2020 Alineatul (4) din Articolul 63, Sectiunea a 7-a, Capitolul III si-a încetat aplicabilitatea în conformitate cu DECIZIA nr. 591 din 8 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 28 ianuarie 2020)Organizarea și funcționarea Casei de pensii, contribuabilii la sistemul propriu de pensii, persoanele asigurate, contribuțiile asiguraților, perioadele de contribuție, categoriile de pensii, calculul pensiilor, categoriile de ajutoare financiare, emiterea deciziilor de pensionare, căile de atac împotriva deciziilor emise de Casa de pensii și altele asemenea se stabilesc prin lege specială. Casa de pensii are sediul în municipiul București și se înființează în baza prezentei legi și se organizează și funcționează în baza legii speciale, fără îndeplinirea altor formalități.

  2. 13.03.2020 – 06.04.2020formă consolidată

    (1) În scopul stabilirii și acordării pensiilor private se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.Încetat efecte juridice.

    (la 13-03-2020 Alineatul (1) din Articolul 63, Sectiunea a 7-a, Capitolul III si-a încetat aplicabilitatea în conformitate cu DECIZIA nr. 591 din 8 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 28 ianuarie 2020)

    (2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii.

    (3) Notarii publici pot contribui și la sistemul public de pensii, în condițiile legii.

    (4) Modul de organizare și funcționare, precum și data de la care Casa de pensii își începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul București, ștampilă și siglă proprii, care cuprind cel puțin stema României și denumirea, și se înființează, se organizează și funcționează fără îndeplinirea altor formalități.Încetat efecte juridice.

    (la 13-03-2020 Alineatul (4) din Articolul 63, Sectiunea a 7-a, Capitolul III si-a încetat aplicabilitatea în conformitate cu DECIZIA nr. 591 din 8 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 28 ianuarie 2020)

  3. 19.03.2018 – 13.03.2020republicare

    (1) Notarii publici își exercită funcția și se bucură de stabilitate în funcție, neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor.În scopul stabilirii și acordării pensiilor private se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.

    (2) Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate sau ridicate numai în condițiile legii și în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

    (3) Contactul profesional dintre notarul public și clientul său nu poate fi interzis sau restrâns.Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii.

    (3) Notarii publici pot contribui și la sistemul public de pensii, în condițiile legii.

    (4) Modul de organizare și funcționare, precum și data de la care Casa de pensii își începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul București, ștampilă și siglă proprii, care cuprind cel puțin stema României și denumirea, și se înființează, se organizează și funcționează fără îndeplinirea altor formalități.

  4. 18.06.2014 – 19.03.2018republicare

    (1) În scopul stabilirii și acordării pensiilor private, altele decât cele din sistemul public de pensii, sau, după caz, a ajutoarelor financiare notarilor publici, urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie privată și altor persoane din sistemul notarial care aderă la acest sistem de pensii, se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, buget și organe de conducere proprii, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.Notarii publici își exercită funcția și se bucură de stabilitate în funcție, neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor.

    (2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membrii ai Uniunii și complementar sistemului public de pensii la care notarii publici sunt obligați să contribuie, în condițiile legii.

    (3) Modul de organizare și funcționare, precum și data de la care Casa de pensii își începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul București, ștampilă și siglă proprii, care cuprind cel puțin stema României și denumirea, și se înființează, se organizează și funcționează fără îndeplinirea altor formalități.Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate sau ridicate numai în condițiile legii și în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

    (3) Contactul profesional dintre notarul public și clientul său nu poate fi interzis sau restrâns.

  5. 04.02.2013 – 18.06.2014republicare

    (1) În cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimțământul numai în prezența a 2 martori-asistenți, această formalitate suplinind absența semnăturii părții.

    (2) Martorii-asistenți vor fi identificați și vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face mențiunea că aceștia au fost prezenți la citirea actului de către părți sau, după caz, de către notarul public și la luarea consimțământului.

    (3) Nu poate fi martor-asistent persoana care:

    a) nu a împlinit 18 ani;

    b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;

    c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă;

    d) este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.scopul stabilirii și acordării pensiilor private, altele decât cele din sistemul public de pensii, sau, după caz, a ajutoarelor financiare notarilor publici, urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie privată și altor persoane din sistemul notarial care aderă la acest sistem de pensii, se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, buget și organe de conducere proprii, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.

    (2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membrii ai Uniunii și complementar sistemului public de pensii la care notarii publici sunt obligați să contribuie, în condițiile legii.

    (3) Modul de organizare și funcționare, precum și data de la care Casa de pensii își începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul București, ștampilă și siglă proprii, care cuprind cel puțin stema României și denumirea, și se înființează, se organizează și funcționează fără îndeplinirea altor formalități.

  6. 01.01.2013 – 04.02.2013modificat prin Legea 77/2012

    (1) În cazul acelora carecare, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauzecauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face mențiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură.lua consimțământul numai în prezența a 2 martori-asistenți, această formalitate suplinind absența semnăturii părții.

    (2) Martorii-asistenți vor fi identificați și vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face mențiunea că aceștia au fost prezenți la citirea actului de către părți sau, după caz, de către notarul public și la luarea consimțământului.

    (3) Nu poate fi martor-asistent persoana care:

    a) nu a împlinit 18 ani;

    b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;

    c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă;

    d) este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.

  7. 18.10.2011 – 01.01.2013republicare

    Notarul public sau părțile pot solicita ca martorii prevăzuți la art. 50 să fie prezenți și la semnarea actului.În cazul acelora care din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face mențiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură.

  8. 12.05.1995 – 18.10.2011text inițial

    Notarul public sau părțile pot solicita ca martorii prevăzuți la art. 50 să fie prezenți și la semnarea actului.

Ai o întrebare despre art. 63 din Legea 36/1995?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit