Capitolul V Procedura actelor notariale · Secțiunea 1 Dispoziții comune
Art. 86 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
(1) În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.
(2) Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive:
a) neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;
b) neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit;
c) imposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 86 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
(1)
Încălcarea cerințelor prevăzute la art. 83 se sancționează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate și au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului.În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.(2)
Îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 87, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial.Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive:a) neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;
b) neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit;
c) imposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.
18.06.2014 – 19.03.2018republicare
(1)
În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.(2) Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive:a) neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;b) neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit;c) imposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.Încălcarea cerințelor prevăzute la art. 83 se sancționează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate și au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului.(2) Îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 87, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial.
04.02.2013 – 18.06.2014republicare
(1)
Notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiție de valabilitate a actului, cu respectarea dispozițiilor din prezenta lege.(2) Pentru legalizarea semnăturii, părțile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate.(3) Notarul public va identifica părțile, se va convinge că acestea cunosc conținutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în fața sa toate exemplarele înscrisului.(4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:a) data (anul, luna, ziua);b) numele părții și faptul prezentării ei în persoană;c) constatarea subscrierii în fața notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.(5) La cererea părții, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial și care va semna în fața notarului public.(6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.B. Dare de dată certă înscrisurilorArt. 87(1) Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmește în numărul de exemplare cerut de parte.În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.(2)
În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale pentru dare de dată certă, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive:a)
data (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora;neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia;b)
starea în care se află înscrisul și particularitățile acestuia;neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit;c)
denumirea înscrisului așa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.C. Certificarea unor fapteimposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.01.02.2013 – 04.02.2013modificat prin Legea 77/2012
(1) Notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiție de valabilitate a actului, cu respectarea dispozițiilor din prezenta lege.
(2) Pentru legalizarea semnăturii, părțile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate.
(3) Notarul public va identifica părțile, se va convinge că acestea cunosc conținutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în fața sa toate exemplarele înscrisului.
(4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) data (anul, luna, ziua);
b) numele părții și faptul prezentării ei în persoană;
c) constatarea subscrierii în fața notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.
(5) La cererea părții, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial și care va semna în fața notarului public.
(6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.
B. Dare de dată certă înscrisurilor
Art. 87
(1) Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmește în numărul de exemplare cerut de parte.
(2) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale pentru dare de dată certă, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) data (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora;
b) starea în care se află înscrisul și particularitățile acestuia;
c) denumirea înscrisului așa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.
C. Certificarea unor fapte
01.01.2013 – 01.02.2013modificat prin Legea 77/2012
(1) Notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiție de valabilitate a
actului.actului, cu respectarea dispozițiilor din prezenta lege.(2) Pentru legalizarea semnăturii, părțile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate.
(3) Notarul public va identifica părțile, se va convinge că acestea cunosc conținutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în fața sa toate exemplarele înscrisului.
(4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) data (anul, luna, ziua);
b) numele părții și faptul prezentării ei în persoană;
c) constatarea subscrierii în fața notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.
(5) La cererea părții, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial și care va semna în fața notarului public.
(6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.
18.10.2011 – 01.01.2013republicare
După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decît în situațiile prevăzute de lege.(1) Notarul public poate legaliza semnătura părților numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiție de valabilitate a actului.(2) Pentru legalizarea semnăturii, părțile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate.
(3) Notarul public va identifica părțile, se va convinge că acestea cunosc conținutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în fața sa toate exemplarele înscrisului.
(4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 50 lit. g), prin următoarele mențiuni:
Cu acordul tuturor moștenitorilor,a) data (anul, luna, ziua);b) numele părții și faptul prezentării ei în persoană;
c) constatarea subscrierii în fața notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului.
(5) La cererea părții, notarul public poate
relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar.legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial și care va semna în fața notarului public.(6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.
12.05.1995 – 18.10.2011text inițial
După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decît în situațiile prevăzute de lege.
Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar.
Ai o întrebare despre art. 86 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit