Capitolul II · Secțiunea a 4-a Ocuparea posturilor vacante
Art. 27^34 Legea 360/2002 — Postul de execuție vacant se ocupă prin:
Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție
a) numirea absolventului instituției de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne sau care pregătește personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne;
b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului;
c) concurs sau examen, după caz, în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (2), (2^1), (2^2) și (3).
Decizii ÎCCJ / CCR
- Conform alin. (1) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 28 iunie 2018 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 2 iulie 2018, polițiștii care ocupă în Ministerul Afacerilor Interne o funcție de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau o funcție la cabinetul demnitarului, numiți în funcțiile respective anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la eliberarea din funcție sunt puși la dispoziție în vederea numirii într-o funcție, prin aplicarea prevederilor art. 27^31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Numirea în funcție a acestora, precum și a celor aflați la dispoziție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se face prin raportare la postul ocupat în condițiile art. 27^35 alin. (1) lit. a)-c) , în cazul posturilor de conducere, ori, după caz, la postul ocupat în condițiile art. 27^34 , în cazul posturilor de execuție, anterior numirii în funcția de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau în funcția de la cabinetul demnitarului.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 27^34 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
02.06.2017 – prezentmodificat prin Legea 118/2017
Postul de execuție vacant se ocupă prin:
a) numirea absolventului instituției de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne sau care pregătește personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne;
b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului;
c) concurs sau examen, după caz, în situațiile prevăzute la art. 9 alin.
(2)(2), (2^1), (2^2) și (3).21.06.2016 – 02.06.2017prima formă disponibilă
Postul de execuție vacant se ocupă prin:
a) numirea absolventului instituției de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne sau care pregătește personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne;
b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului;
c) concurs sau examen, după caz, în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3).
Ai o întrebare despre art. 27^34 din Legea 360/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit