Capitolul III Drepturile, îndatoririle și restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale polițistului · Secțiunea a 2-a Îndatoririle polițistului
Art. 41 Legea 360/2002 — Polițistul este dator:
Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție
a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morala în întreaga activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;
f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștința;
h) prin întregul sau comportament, să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist.
Ai o întrebare despre art. 41 din Legea 360/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit