Capitolul III Drepturile, îndatoririle și restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale polițistului · Secțiunea a 3-a Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți

Art. 45 Legea 360/2002

Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 09.12.2018Formă consolidată la 28.06.2024 5 versiuni

(1) Polițistului îi este interzis:

a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în favoarea acestora;

b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;

d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;

e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;

g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;

h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului sau a instituției din care face parte;

i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.

(3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioada de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 45 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 09.12.2018 – prezentmodificat prin OUG 96/2012

    Alin. (2) al art. 45 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".

    (3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioada de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

  2. 02.07.2018 – 09.12.2018modificat prin OUG 53/2018

    i) să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică.încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

    (2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.

    Alin. (2) al art. 45 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".

    (3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioada de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

  3. 11.09.2014 – 02.07.2018formă consolidată

    (1) PolitistuluiPolițistului îi este interzis:

    a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sasă desfășoare propaganda în favoarea acestora;

    b) sasă exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

    c) sasă candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;

    d) sasă exprime în public opinii contrare intereselor României;

    e) sa declare sau sasă declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

    f) sasă adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;

    g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sasă participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;

    h) sasă exercite activități cu scop lucrativ de natura sanatură să lezeze onoarea și demnitatea politistuluipolițistului sau a instituției din care face parte;

    i) sa dețină orice altasă dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică.

    (2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor,afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovatienevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intima,intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciataprejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauzacauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.

    Alin. (2) al art. 45 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".

    (3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadăperioada de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

  4. 14.10.2003 – 11.09.2014modificat prin pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…, pct. 47 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…

    (1) Politistului îi este interzis:

    a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda în favoarea acestora;

    b) sa exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

    c) sa candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;

    d) sa exprime în public opinii contrare intereselor României;

    e) sa declare sau sa participe la greve, precum și la mitinguri, demonstratii,demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

    f) sa adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;

    g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;

    h) sa exercite activități cu scop lucrativ de natura sa lezeze onoarea și demnitatea politistului sau a instituției din care face parte;

    i) săsa dețină orice alta funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ.învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică.

    (2) PolitistulPolițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, administrației și internelor, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovatie ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intima, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciata finalizarea urmăririi penale într-o cauza aflată în curs de cercetare ori de judecare.

    (3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

  5. 06.06.2002 – 14.10.2003text inițial

    (1) Politistului îi este interzis:

    a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda în favoarea acestora;

    b) sa exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

    c) sa candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;

    d) sa exprime în public opinii contrare intereselor României;

    e) sa declare sau sa participe la greve, precum și la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

    f) sa adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;

    g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;

    h) sa exercite activități cu scop lucrativ de natura sa lezeze onoarea și demnitatea politistului sau a instituției din care face parte;

    i) să dețină orice alta funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ.

    (2) Politistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovatie ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intima, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciata finalizarea urmăririi penale într-o cauza aflată în curs de cercetare ori de judecare.

    (3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

Ai o întrebare despre art. 45 din Legea 360/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit