Capitolul IV Recompense, răspunderea juridică și sancțiuni · Secțiunea a 2-a Răspunderea juridică și sancțiuni

Art. 59 Legea 360/2002

Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 28.06.2024Formă consolidată la 28.06.2024 5 versiuni

(1) Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs.

(2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:

a) persoana care are competența de numire în funcție a polițistului cercetat sau șeful unității ierarhic superioare;

b) șeful unității sau instituției de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne la care polițistul este delegat sau detașat ori la care urmează cursuri sau susține examene de carieră;

c) șeful instituției subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.

(3) Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unității conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1), de polițiști anume desemnați din cadrul acesteia.

(4) Polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în grad sau în funcție cu polițistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în/pentru unitatea în care își desfășoară activitatea polițistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancționare.

(5) Actul administrativ prin care se declanșează cercetarea prealabilă se emite cu celeritate, în cuprinsul acestuia fiind nominalizați polițistul cercetat, polițistul care va efectua cercetarea și, după caz, un polițist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 653 din 17 octombrie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1002 din 18 decembrie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare sunt neconstituționale. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI , republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 59 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 28.06.2024 – prezentmodificat prin OUG 82/2024

    (1) Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs.

    (2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:

    a) persoana care are competența de numire în funcție a polițistului cercetat sau șeful unității ierarhic superioare;

    b) șeful unității sau instituției de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne la care polițistul este delegat sau detașat ori la care urmează cursuri sau susține examene de carieră;

    c) șeful instituției subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unității conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1), de polițiști anume desemnați din cadrul acesteia.

    (4) Polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în grad sau în funcție cu polițistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în/pentru unitatea în care își desfășoară activitatea polițistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancționare.

    (5) În actulActul administrativ prin care se declanșează cercetarea prealabilă se nominalizează emite cu celeritate, în cuprinsul acestuia fiind nominalizați polițistul cercetat, polițistul care va efectua cercetarea și, după caz, un polițist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.

  2. 24.04.2015 – 28.06.2024modificat prin Legea 81/2015

    (1) Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplica numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină.Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs.

    (2) Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului afacerilor interne*).

    Alin. (2) al art. 59 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de polițiști anume desemnați.Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:

    a) persoana care are competența de numire în funcție a polițistului cercetat sau șeful unității ierarhic superioare;

    b) șeful unității sau instituției de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne la care polițistul este delegat sau detașat ori la care urmează cursuri sau susține examene de carieră;

    (4) Cercetările referitoare la abateri, din care rezulta date și indicii ca au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se vor efectua și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.

    (5) Ascultarea celui în cauză și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.

    (6) Polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.

    (7) În fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp.

    (8) La stabilirea sancțiunii se tine seama de activitatea desfășurata anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

    (9) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

    (10) Pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară.c) șeful instituției subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unității conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1), de polițiști anume desemnați din cadrul acesteia.

    (4) Polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în grad sau în funcție cu polițistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în/pentru unitatea în care își desfășoară activitatea polițistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancționare.

    (5) În actul administrativ prin care se declanșează cercetarea prealabilă se nominalizează polițistul cercetat, polițistul care va efectua cercetarea și, după caz, un polițist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.

  3. 11.09.2014 – 24.04.2015formă consolidată

    (1) Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplicăaplica numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplina,disciplină, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplina.disciplină.

    (2) Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor.afacerilor interne*).

    Alin. (2) al art. 59 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de politistipolițiști anume desemnați.

    (4) Cercetările referitoare la abateri, din care rezultărezulta date și indicii ca au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se vor efectua și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.

    (5) Ascultarea celui în cauzacauză și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.

    (6) Polițistul cercetat are dreptul sasă cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.

    (7) În fața consiliilor de disciplinadisciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp.

    (8) La stabilirea sancțiunii se tine seama de activitatea desfășurata anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a politistului,polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

    (9) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

    (10) Pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singurasingură sancțiune disciplinară.

  4. 14.10.2003 – 11.09.2014modificat prin pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…, pct. 47 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…

    (1) Sancțiunea disciplinară se Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplina, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplina.

    (2) Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.administrației și internelor.

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de politisti anume desemnați.

    (4) Cercetările referitoare la abateri, din care rezultă date și indicii ca au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se vor efectua și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.

    (5) Ascultarea celui în cauza și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.

    (6) PolitistulPolițistul cercetat are dreptul sa cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.

    (7) În fața consiliilor de disciplina politistulpolițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp. De asemenea, politistul cercetat poate fi asistat, la cererea sa, de avocat.

    (8) La stabilirea sancțiunii se tine seama de activitatea desfășuratădesfășurata anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a politistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

    (9) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 3060 de zile de la luarea la cunoștința despre abaterea săvârșită,finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

    (10) Pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singura sancțiune disciplinară.

  5. 06.06.2002 – 14.10.2003text inițial

    (1) Sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplina.

    (2) Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.

    (3) Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de politisti anume desemnați.

    (4) Cercetările referitoare la abateri, din care rezultă date și indicii ca au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se vor efectua și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.

    (5) Ascultarea celui în cauza și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.

    (6) Politistul cercetat are dreptul sa cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.

    (7) În fața consiliilor de disciplina politistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp. De asemenea, politistul cercetat poate fi asistat, la cererea sa, de avocat.

    (8) La stabilirea sancțiunii se tine seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a politistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

    (9) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoștința despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

    (10) Pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singura sancțiune disciplinară.

Ai o întrebare despre art. 59 din Legea 360/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit