Capitolul VI Dispoziții finale și tranzitorii
Art. 78 Legea 360/2002
Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție
Abrogat.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Anterior, prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 23 iunie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (Art. 78 alin. (1): "Procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor.) Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În data de 21.06.2016, pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 16 iunie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 21 iunie 2016 a abrogat art. 78 din din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, integral, astfel că DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 23 iunie 2016 devine inaplicabilă în ceea ce privește suspendarea și încetarea efectelor juridice ale art. 78 alin. (1) din același act normativ.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 78 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
21.06.2016 – prezentmodificat prin OUG 21/2016
(1) Procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.Alin. (1) al art. 78 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".(2) Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.(3) Până la intrarea în vigoare a legii privind pensiile polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare.(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.Alin. (4) al art. 78 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".Abrogat.11.09.2014 – 21.06.2016formă consolidată
(1)
Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999Procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică politistului*).Alin. (1) al art. 78 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".(2) Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea
politistilor,polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărarenaționala,națională, ordine publică și siguranțănaționala.națională.(3) Până la intrarea în vigoare a legii privind pensiile
politistilor,polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare.(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului
administrației și internelor.afacerilor interne.Alin. (4) al art. 78 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
14.10.2003 – 11.09.2014modificat prin pct. 46 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…
(1) Dispozițiile prezentei legi se
completează, după caz,completează cu prevederile Legii nr. 188/1999privind Statutul funcționarului public,privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în
vigoare.vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică politistului*).(2) Până la
adoptareaintrarea în vigoare a legii privind salarizareapolitistilorpolitistilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică șisiguranțasiguranță naționala.(3) Până la
adoptareaintrarea în vigoare a legii privind pensiilepolitistilorpolitistilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare.(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului
de interne.administrației și internelor.06.06.2002 – 14.10.2003text inițial
(1) Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare.
(2) Până la adoptarea legii privind salarizarea politistilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala.
(3) Până la adoptarea legii privind pensiile politistilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare.
(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne.
Ai o întrebare despre art. 78 din Legea 360/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit