Capitolul II · Secțiunea 1 Selecționarea și pregătirea polițiștilor
Art. 9 Legea 360/2002
Lege nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților programelor de studii universitare de licență sau master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ori din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condițiile legii.
(1^1) Abrogat.
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.
(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
(5) Ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Decizie de respingere: HP nr. 275/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 875 din 24 septembrie 2025.

Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 9 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.06.2024 – prezentmodificat prin OUG 82/2024
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților programelor de studii universitare de licență sau master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ori din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condițiile legii.
(1^1)
Programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție organizate în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne.Abrogat.(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.
(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
(5) Ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.
30.06.2021 – 28.06.2024modificat prin OUG 76/2021
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților
instituțiilor deprogramelor de studii universitare de licență sau master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ori din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condițiile legii.(1^1) Programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție organizate în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.
(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
(5) Ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.
09.12.2018 – 30.06.2021modificat prin OUG 96/2012
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.
(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
Alin. (4) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".(5) Ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.
21.06.2016 – 09.12.2018modificat prin OUG 21/2016
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție
absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Afacerilor Interne sau ai altor instituțiiabsolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesarepoliției, stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.Alin. (2) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".poliției.(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
Alin. (4) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(5) Ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.
25.02.2016 – 21.06.2016modificat prin OUG 3/2016
(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Afacerilor Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Alin. (2) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(2^1) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.
(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe funcții de execuție vacante de polițist, persoane cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne se realizează prin concurs.
Alin. (4) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(5)
Încadrarea unor specialiști în polițieOcuparea funcțiilor de polițist în condițiile alin. (2^1), (2^2) și (3) se realizează prin concurs sau examen, după caz.11.09.2014 – 25.02.2016formă consolidată
(1) Polițiștii provin, de
regula,regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale MinisteruluiAdministrației și Internelor.Afacerilor Interne.Alin. (1) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu
diploma sau licența,diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sauscurta durata ale Ministerului Administrației și Internelorscurtă durată ale Ministerului Afacerilor Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzătorspecialitatilorspecialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministruluiadministrației și internelor.afacerilor interne.Alin. (2) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și
siguranța naționalasiguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului
Administrației și InternelorAfacerilor Interne se realizează prin concurs.Alin. (4) al art. 9 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne".
(5) Încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs sau examen, după caz.
30.06.2011 – 11.09.2014formă consolidată
(1) Polițiștii provin, de regula, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului
Internelor și Reformei Administrative*).Administrației și Internelor.(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diploma sau licența, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurta durata ale Ministerului
Internelor și Reformei Administrative*)Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitatilor necesare poliției, stabilite prin ordin al ministruluiinternelor și reformei administrative*).administrației și internelor.(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranța naționala specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului
Internelor și Reformei Administrative*)Administrației și Internelor se realizează prin concurs.(5) Încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs sau examen, după caz.
17.11.2008 – 30.06.2011formă consolidată
(1) Polițiștii provin, de regula, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului
Administrației și Internelor.Internelor și Reformei Administrative*).(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diploma sau licența, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurta durata ale Ministerului
Administrației și InternelorInternelor și Reformei Administrative*) sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitatilor necesare poliției, stabilite prin ordin al ministruluiadministrației și internelor.internelor și reformei administrative*).(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranța naționala specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului
Administrației și InternelorInternelor și Reformei Administrative*) se realizează prin concurs.(5) Încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs sau examen, după caz.
14.10.2003 – 17.11.2008modificat prin pct. 47 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 o…, pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 oc…, pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 oc…, pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 89 din 2 oc…
(1) Polițiștii provin, de regula, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului
de Interne.Administrației și Internelor.(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diploma sau
licenta,licența, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurta durata ale Ministeruluide InterneAdministrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitatilor necesare poliției, stabilite prin ordin al ministruluide interne.administrației și internelor.(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranța naționala specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului
de Interne ori încadrareaAdministrației și Internelor se realizează prin concurs.(5) Încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin
concurs.concurs sau examen, după caz.06.06.2002 – 14.10.2003text inițial
(1) Polițiștii provin, de regula, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului de Interne.
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diploma sau licenta, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurta durata ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitatilor necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne ori încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs.
Ai o întrebare despre art. 9 din Legea 360/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit