Capitolul III Contractele încheiate prin mijloace electronice
Art. 10 Legea 365/2002 — Condiții privind păstrarea sau prezentarea informației
Legea nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerțul electronic · Drept Penal
(1) Acolo unde legea impune ca informația să fie prezentată sau păstrată în forma sa originală, această cerință este îndeplinită dacă sunt întrunite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) există garanția integrității informației, asigurată prin respectarea standardelor naționale în domeniu, din momentul în care a fost generată;
b) mesajul este semnat utilizându-se semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată a emitentului;
c) informația poate fi imediat furnizată și prezentată la cerere.
(2) Destinatarul comerciant acționează pe riscul propriu, dacă a știut sau ar fi trebuit să știe, în concordanță cu practicile comerciale curente sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul, că informația conținută într-un mesaj electronic a fost alterată în timpul transmiterii sau prelucrării sale.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 10 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
08.10.2024 – prezentmodificat prin Legea 214/2024
Condiții privind păstrarea sau prezentarea informației
(1) Acolo unde legea impune ca informația să fie prezentată sau păstrată în forma sa originală, această cerință este îndeplinită dacă sunt întrunite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) există garanția integrității informației, asigurată prin respectarea standardelor naționale în domeniu, din momentul în care a fost generată;
b) mesajul este semnat utilizându-se semnătura electronică
extinsăcalificată sau semnătura electronică avansată a emitentului;c) informația poate fi imediat furnizată și prezentată la cerere.
(2) Destinatarul comerciant acționează pe riscul propriu, dacă a știut sau ar fi trebuit să știe, în concordanță cu practicile comerciale curente sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul, că informația conținută într-un mesaj electronic a fost alterată în timpul transmiterii sau prelucrării sale.
29.11.2006 – 08.10.2024republicare
Condiții privind
pastrarea sau prezentarea informatieipăstrarea sau prezentarea informației(1) Acolo unde legea impune ca
informatiainformația să fie prezentată sau păstrată în forma saoriginala, aceasta cerința este indeplinita dacă sunt intruniteoriginală, această cerință este îndeplinită dacă sunt întrunite în mod cumulativurmatoareleurmătoarele condiții:a)
exista garantia integritatii informatiei, asigurataexistă garanția integrității informației, asigurată prin respectarea standardelor naționale în domeniu, din momentul în care a fostgenerata;generată;b) mesajul este semnat
utilizandu-se semnatura electronică extinsautilizându-se semnătura electronică extinsă a emitentului;c)
informatiainformația poate fi imediatfurnizatafurnizată și prezentată la cerere.(2) Destinatarul comerciant acționează pe riscul propriu, dacă a
stiutștiut sau ar fi trebuitsa stie, în concordantasă știe, în concordanță cu practicile comerciale curente sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul,ca informatia continutacă informația conținută într-un mesaj electronic a fostalterataalterată în timpul transmiterii sauprelucrariiprelucrării sale.07.06.2002 – 29.11.2006text inițial
Condiții privind pastrarea sau prezentarea informatiei
(1) Acolo unde legea impune ca informatia să fie prezentată sau păstrată în forma sa originala, aceasta cerința este indeplinita dacă sunt intrunite în mod cumulativ urmatoarele condiții:
a) exista garantia integritatii informatiei, asigurata prin respectarea standardelor naționale în domeniu, din momentul în care a fost generata;
b) mesajul este semnat utilizandu-se semnatura electronică extinsa a emitentului;
c) informatia poate fi imediat furnizata și prezentată la cerere.
(2) Destinatarul comerciant acționează pe riscul propriu, dacă a stiut sau ar fi trebuit sa stie, în concordanta cu practicile comerciale curente sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul, ca informatia continuta într-un mesaj electronic a fost alterata în timpul transmiterii sau prelucrarii sale.
Ai o întrebare despre art. 10 din Legea 365/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit