Capitolul III Competența Curții Constituționale · Secțiunea 1 Dispoziții comune
Art. 13 Legea 47/1992
Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale · Drept Constituțional
Cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxe de timbru.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 13 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
16.07.2004 – prezentrepublicare
(1) Curtea Constituțională, potrivit competentei stabilite în art. 144 din Constituție, pronunța decizii, hotărâri și emite avize, după cum urmează:A. Decizii, în cazurile în care:a) se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;b) se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;d) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.B. Hotărâri, în cazurile în care:a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirma rezultatele sufragiului;b) constata existenta împrejurărilor care justifica interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirma rezultatele acestuia;d) verifica îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.C. Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.(2) Deciziile și hotărârile se pronunța în numele legii.Cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxe de timbru.07.08.1997 – 16.07.2004republicare
(1) Curtea Constituțională, potrivit competentei stabilite în art. 144 din Constituție, pronunța decizii,
hotărîrihotărâri și emite avize, după cum urmează:A)A. Decizii, în cazurile în care:a) se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;
b) se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;
c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;
d) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.
B) Hotărîri,B. Hotărâri, în cazurile în care:a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirma rezultatele sufragiului;
b) constata existenta împrejurărilor care justifica interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;
c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirma rezultatele acestuia;
d) verifica îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.
C)C. Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.(2) Deciziile și
hotărîrilehotărârile se pronunța în numele legii.18.05.1992 – 07.08.1997text inițial
(1) Curtea Constituțională, potrivit competentei stabilite în art. 144 din Constituție, pronunța decizii, hotărîri și emite avize, după cum urmează:
A) Decizii, în cazurile în care:
a) se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;
b) se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;
c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;
d) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.
B) Hotărîri, în cazurile în care:
a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirma rezultatele sufragiului;
b) constata existenta împrejurărilor care justifica interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;
c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirma rezultatele acestuia;
d) verifica îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.
C) Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.
(2) Deciziile și hotărîrile se pronunța în numele legii.
Ai o întrebare despre art. 13 din Legea 47/1992?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit