Capitolul III Competența Curții Constituționale · Secțiunea a 2-a Procedura jurisdicțională

Art. 23 Legea 47/1992

Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale · Drept Constituțional

În vigoare din 19.03.2018Formă consolidată la 08.12.2023 8 versiuni

(1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 și 21 aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 23 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 19.03.2018 – prezentformă consolidată

    (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 și 21 aplicându-se în mod corespunzător.

    (2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale.

    3. Controlul constituționalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale

  2. 04.07.2012 – 19.03.2018formă consolidată

  3. 03.12.2010 – 04.07.2012republicare

  4. 07.10.2010 – 03.12.2010formă consolidată

  5. 01.01.2010 – 07.10.2010formă consolidată

  6. 16.07.2004 – 01.01.2010republicare

    (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei.

    (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.

    (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 și 21 aplicându-se în mod corespunzător.

    (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

    (5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda.(2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale.

    (6) Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.3. Controlul constituționalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale

  7. 07.08.1997 – 16.07.2004republicare

    (1) Curtea Constituțională hotărăștedecide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor.

    (2) Dacă, în cursul judecații, instanța, din oficiu, sau una dintre părți invoca neconstituționalitatea unei prevederiunei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanța, dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde judecarea cauzei, excepția ridicată se trimite Curții Constituționale, spre a se pronunța asupra constituționalității acelei prevederi.soluționarea cauzei.

    (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.

    (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție.Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

    (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o încheiere.

    (5) Încheiereaneconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților pentru susținerea sau combaterea excepției șipărților, opinia instanței asupra excepțieiexcepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. În cazurile în careDacă excepția a fost ridicată din oficiu de instanța,oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzîndcuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

    (6) În(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecații. Încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunțării.neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda.

    (6) Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

  8. 18.05.1992 – 07.08.1997text inițial

    (1) Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor.

    (2) Dacă, în cursul judecații, instanța, din oficiu, sau una dintre părți invoca neconstituționalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanța, de care depinde judecarea cauzei, excepția ridicată se trimite Curții Constituționale, spre a se pronunța asupra constituționalității acelei prevederi.

    (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție.

    (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o încheiere.

    (5) Încheierea va cuprinde punctele de vedere ale părților pentru susținerea sau combaterea excepției și opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. În cazurile în care excepția a fost ridicată din oficiu de instanța, încheierea trebuie motivată, cuprinzînd și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

    (6) În perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecații. Încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunțării.

Ai o întrebare despre art. 23 din Legea 47/1992?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit