Capitolul III Competența Curții Constituționale · Secțiunea a 2-a Procedura jurisdicțională

Art. 27 Legea 47/1992

Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale · Drept Constituțional

În vigoare din 23.06.2013Formă consolidată la 08.12.2023 6 versiuni

(1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

Alin. (1) al art. 27 a revenit la forma inițială ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 38 din 4 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 4 iulie 2012 de către art. unic din LEGEA nr. 183 din 19 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013.

(2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunică, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

(3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunică punctul de vedere al birourilor permanente.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 27 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 23.06.2013 – prezentformă consolidată

    (1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două camere,Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

    Alin. (1) al art. 27 a revenit la forma inițială ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 38 din 4 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 4 iulie 2012 de către art. unic din LEGEA nr. 183 din 19 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013.

    (2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunică, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

    (3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunică punctul de vedere al birourilor permanente.

  2. 04.07.2012 – 23.06.2013modificat prin OUG 38/2012

    (1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere,camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

    (2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunică, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

    (3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunică punctul de vedere al birourilor permanente.

  3. 07.10.2010 – 04.07.2012modificat prin Legea 177/2010

    (1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

    (2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunică, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

    (3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunică punctul de vedere al birourilor permanente.

  4. 16.07.2004 – 07.10.2010republicare

    Hotărârile Curții Constituționale se adoptă în plen, cu votul majorității judecătorilor Curții.(1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

    (2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituțională o va comunică, în termen de 24 de ore de la înregistrare, președinților celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.

    5. Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic(3) Până la data dezbaterii, președinții Camerelor pot comunică punctul de vedere al birourilor permanente.

  5. 07.08.1997 – 16.07.2004republicare

    Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirma rezultatele sufragiului în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea Președintelui României.Hotărârile Curții Constituționale se adoptă în plen, cu votul majorității judecătorilor Curții.

    5. Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic

  6. 18.05.1992 – 07.08.1997text inițial

    Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirma rezultatele sufragiului în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea Președintelui României.

Ai o întrebare despre art. 27 din Legea 47/1992?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit