Capitolul VI Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art. 70 Legea 47/1992
Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale · Drept Constituțional
Judecătorii care nu au domiciliul în municipiul București beneficiază de cazare gratuită, de transport săptămânal la și de la localitatea de domiciliu, precum și de diurnă pentru zilele în care participă la lucrările Curții Constituționale, în condițiile prevăzute de lege pentru deputați și senatori.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 70 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.12.2010 – prezentrepublicare
Președintele Curții Constituționale este egal în grad cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar judecătorii Curții Constituționale, cu vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiind de indemnizație egală cu a acestora, majorată cu 15%, precum și de celelalte drepturi.Judecătorii care nu au domiciliul în municipiul București beneficiază de cazare gratuită, de transport săptămânal la și de la localitatea de domiciliu, precum și de diurnă pentru zilele în care participă la lucrările Curții Constituționale, în condițiile prevăzute de lege pentru deputați și senatori.16.07.2004 – 03.12.2010prima formă disponibilă
Președintele Curții Constituționale este egal în grad cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar judecătorii Curții Constituționale, cu vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiind de indemnizație egală cu a acestora, majorată cu 15%, precum și de celelalte drepturi.
Ai o întrebare despre art. 70 din Legea 47/1992?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit