Capitolul II Organizarea Curții Constituționale
Art. 9 Legea 47/1992
Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale · Drept Constituțional
(1) Președintele Curții Constituționale are următoarele atribuții:
a) coordonează activitatea Curții Constituționale;
b) convoacă și prezidează ședințele Curții Constituționale;
c) desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege și stabilește termenele de judecată;
d) reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor organizații, române sau străine;
e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, și sesizează autoritățile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;
f) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
(2) Abrogat.
(3) În exercitarea atribuțiilor de conducere administrativă, președintele emite ordine.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 9 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
08.12.2023 – prezentmodificat prin Legea 361/2023
(1) Președintele Curții Constituționale are următoarele atribuții:
a) coordonează activitatea Curții Constituționale;
b) convoacă și prezidează ședințele Curții Constituționale;
c) desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege și stabilește termenele de judecată;
d) reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor organizații, române sau străine;
e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, și sesizează autoritățile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;
f) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
(2)
Președintele supraveghează activitatea de ordonator de credite a secretarului general al Curții Constituționale.Abrogat.(3) În exercitarea atribuțiilor de conducere administrativă, președintele emite ordine.
16.07.2004 – 08.12.2023republicare
(1)
Curtea Constituțională are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la innoirea Curții.Președintele Curții Constituționale are următoarele atribuții:a) coordonează activitatea Curții Constituționale;
b) convoacă și prezidează ședințele Curții Constituționale;
c) desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege și stabilește termenele de judecată;
(2) Pentru alegerea președintelui, fiecare grupa de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de Președintele României poate propune o singura candidatura. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi. Operațiunile de alegere a președintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârsta.d) reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor organizații, române sau străine;e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, și sesizează autoritățile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant;
f) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
(2) Președintele supraveghează activitatea de ordonator de credite a secretarului general al Curții Constituționale.
(3)
Președintele numește un judecător care îi va tine locul în timpul absentei.În exercitarea atribuțiilor de conducere administrativă, președintele emite ordine.07.08.1997 – 16.07.2004republicare
(1) Curtea Constituțională are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la innoirea Curții.
(2) Pentru alegerea președintelui, fiecare grupa de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de Președintele României poate propune o singura candidatura. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi. Operațiunile de alegere a președintelui
sîntsunt conduse de judecătorul cel mai învîrsta.vârsta.(3) Președintele numește un judecător care îi va tine locul în timpul absentei.
18.05.1992 – 07.08.1997text inițial
(1) Curtea Constituțională are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la innoirea Curții.
(2) Pentru alegerea președintelui, fiecare grupa de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de Președintele României poate propune o singura candidatura. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi. Operațiunile de alegere a președintelui sînt conduse de judecătorul cel mai în vîrsta.
(3) Președintele numește un judecător care îi va tine locul în timpul absentei.
Ai o întrebare despre art. 9 din Legea 47/1992?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit