Capitolul V Internarea într-o unitate de psihiatrie · Secțiunea a 2-a Internarea nevoluntară

Art. 68 Legea 487/2002

Lege nr. 487 din 11 iulie 2002 (republicată) sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice · Drept Medical

În vigoare din 13.09.2012Formă consolidată la 13.12.2024

(1) Limitarea libertăților individuale ale pacientului internat nevoluntar poate fi justificată numai prin raportare la starea de sănătate a pacientului și la eficiența tratamentului. Nu pot fi limitate următoarele drepturi:

a) comunicarea cu orice autoritate, cu membrii familiei, cu reprezentantul legal sau convențional ori cu avocatul;

b) accesul la corespondența personală și utilizarea telefonului în scop privat;

c) accesul la presă sau la publicații;

d) dreptul la vot, dacă nu se află într-o situație de restrângere a drepturilor cetățenești;

e) exercitarea liberă a credinței religioase.

(2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcționare a unității spitalicești.

(3) Internarea nevoluntară nu constituie o cauză de restrângere a capacității juridice a pacientului.

Ai o întrebare despre art. 68 din Legea 487/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit