Capitolul II Realizarea activității de prevenire și combatere a terorismului · Secțiunea 1 Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului
Art. 12 Legea 535/2004
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului · Drept Penal
(1) În cazul unui act de terorism, Serviciul Român de Informații, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte autorități și instituții publice, pe întreg teritoriul țării, în scopul eliberării ostaticilor, capturării ori anihilării teroriștilor, neutralizării dispozitivelor utilizate de aceștia, eliberării obiectivelor atacate sau ocupate, precum și restabilirii ordinii legale.
(2) Intervenția contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Prin excepție, în situația iminenței producerii unor victime sau a unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, executarea intervenției contrateroriste se aprobă de către directorul Serviciului Român de Informații, cu informarea ulterioară, cu celeritate, a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(3) La solicitarea Serviciului Român de Informații, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acesta a controlului operațional.
(4) Intervenția contrateroristă și transferul controlului operațional se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații cu consultarea prealabilă a instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(5) La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea și natura acțiunii teroriste, intervenția contrateroristă se poate executa, în condițiile alin. (2), și de către unități specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale.
(6) În situația prevăzută la alin. (5), la solicitarea unităților specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acestea a controlului operațional.
(7) Intervenția antiteroristă se realizează în conformitate cu metodologiile aprobate de conducerile instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, cu avizul Serviciului Român de Informații.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 12 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.04.2023 – prezentmodificat prin Legea 68/2023
(1) În cazul unui act de terorism, Serviciul Român de Informații, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte autorități și instituții publice, pe întreg teritoriul țării, în scopul eliberării ostaticilor, capturării ori anihilării teroriștilor, neutralizării dispozitivelor utilizate de aceștia, eliberării obiectivelor atacate sau ocupate, precum și restabilirii ordinii legale.
(2) Intervenția contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Prin excepție, în situația iminenței producerii unor victime sau a unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, executarea intervenției contrateroriste se aprobă de către
președinteledirectorul Serviciului Român de Informații, cu informarea ulterioară, cu celeritate, a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.(3) La solicitarea Serviciului Român de Informații, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acesta a controlului operațional.
(4) Intervenția contrateroristă și transferul controlului operațional se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații cu consultarea prealabilă a instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(5) La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea și natura acțiunii teroriste, intervenția contrateroristă se poate executa, în condițiile alin. (2), și de către unități specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale.
(6) În situația prevăzută la alin. (5), la solicitarea unităților specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acestea a controlului operațional.
(7) Intervenția antiteroristă se realizează în conformitate cu metodologiile aprobate de conducerile instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, cu avizul Serviciului Român de Informații.
13.04.2019 – 01.04.2023modificat prin Legea 58/2019
(1) În cazul unui
atac terorist,act de terorism, Serviciul Român de Informații, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alteforțe abilitate, pe întregul teritoriu al țării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării ori anihilării acestora, eliberării ostaticilor și alautorități și instituții publice, pe întreg teritoriul țării, în scopul eliberării ostaticilor, capturării ori anihilării teroriștilor, neutralizării dispozitivelor utilizate de aceștia, eliberării obiectivelor atacate sau ocupate, precum și restabilirii ordinii legale.(2) Intervenția contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a
Țării și se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații, aprobată prin hotărâre aȚării. Prin excepție, în situația iminenței producerii unor victime sau a unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, executarea intervenției contrateroriste se aprobă de către președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării.(3)
Intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, se realizează în condițiile metodologiei aprobate de conducerea Serviciului Român de Informații.La solicitarea Serviciului Român de Informații, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acesta a controlului operațional.(4) Intervenția contrateroristă și transferul controlului operațional se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații cu consultarea prealabilă a instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(4)(5) La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea șidenatura acțiunii teroriste,pot fi angrenate, în condițiile legii, forțe cu misiuni specifice din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale și Serviciulintervenția contrateroristă se poate executa, în condițiile alin. (2), și de către unități specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale.(6) În situația prevăzută la alin. (5), la solicitarea unităților specializate ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, Serviciului de Protecție și
Pază, precum și din alte structuri din sistemul securității și apărării naționale.Pază și/sau Ministerului Apărării Naționale, autoritățile și instituțiile publice procedează la transferul către acestea a controlului operațional.(7) Intervenția antiteroristă se realizează în conformitate cu metodologiile aprobate de conducerile instituțiilor din SNPCT cu atribuții în domeniu, cu avizul Serviciului Român de Informații.
25.11.2004 – 13.04.2019text inițial
(1) În cazul unui atac terorist, Serviciul Român de Informații, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forțe abilitate, pe întregul teritoriu al țării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării ori anihilării acestora, eliberării ostaticilor și al restabilirii ordinii legale.
(2) Intervenția contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(3) Intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, se realizează în condițiile metodologiei aprobate de conducerea Serviciului Român de Informații.
(4) La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea și de natura acțiunii teroriste, pot fi angrenate, în condițiile legii, forțe cu misiuni specifice din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Protecție și Pază, precum și din alte structuri din sistemul securității și apărării naționale.
Ai o întrebare despre art. 12 din Legea 535/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit