Capitolul IV Infracțiuni și contravenții
Art. 33 Legea 535/2004
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului · Drept Penal
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în oricare din scopurile prevăzute la art. 1, a uneia dintre următoarele fapte:
a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de materii explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol viața, sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;
b) oferirea de instrucțiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârșire sau sprijinire a săvârșirii unui act de terorism, știind că respectivele competențe oferite sunt sau pot fi utilizate în acest scop.
c) primirea sau însușirea de instrucțiuni prin autodocumentare cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârșire sau sprijinirea săvârșirii unui act de terorism;
d) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol.
(2) Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:
a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane despre care se cunoaște că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);
b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă;
c) falsificarea de înscrisuri oficiale sau utilizarea acestora în scopul înlesnirii săvârșirii unui act de terorism;
d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism;
e) Abrogată.
f) Abrogată.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 33 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
13.04.2019 – prezentmodificat prin Legea 58/2019
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în
unul dintreoricare din scopurile prevăzute la art.32 alin. (1),1, a uneia dintre următoarele fapte:a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de
substanțematerii explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol viața, sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;b)
instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru aoferirea de instrucțiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârșire sau sprijinire a săvârșirii unui act de terorism, știind că respectivele competențe oferite sunt sau pot fi utilizate înlegătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.acest scop.c) primirea sau însușirea de instrucțiuni prin autodocumentare cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârșire sau sprijinirea săvârșirii unui act de terorism;
(2)d) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol.(2) Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la
2 la 73 la 10 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane
caredespre care se cunoaște că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă;
c) falsificarea de înscrisuri oficiale sau utilizarea acestora în scopul înlesnirii săvârșirii
uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege;unui act de terorism;d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism;
e)
participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism;Abrogată.f)
furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol.Abrogată.01.02.2014 – 13.04.2019modificat prin pct. 3 al art. 159, Titlul II din LEGE nr. 187 din 24 oct…
(1)
Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte:a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea sau furnizarea ori, după caz, producerea de mijloace distructive, substanțe toxice, materiale, microorganisme sau alte substanțe ori mijloace vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, în scop terorist;b) recrutarea, instruirea sau pregătirea entităților teroriste în vederea folosirii armelor de foc, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice sau nucleare, precum și în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism;c) înlesnirea intrării/ieșirii în/din țară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate al persoanei despre care se cunoaște că a sprijinit/săvârșit sau urmează să sprijine/săvârșească un act terorist;d) culegerea și deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de teroriști, fără drept;e) promovarea unor idei, concepții sau atitudini în scopul susținerii cauzei și/sau a activității entității teroriste;f) spălarea de bani, bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste;g) orice alte fapte comise cu intenția de a sprijini, înlesni, ascunde sau de a determina săvârșirea actelor de terorism.(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel:a) cu închisoare de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. a) și b);Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în unul dintre scopurile prevăzute la art. 32 alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanțe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;
b) instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.
(2) Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:
a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);
b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă;
c) falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege;
b) cu închisoare de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. c), d) și e);c) cu închisoare de la 1 an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. g).(3) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. f), maximul pedepsei prevăzute de legislația în vigoare se majorează cu 3 ani, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei închisorii.d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism;e) participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism;
f) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol.
25.11.2004 – 01.02.2014text inițial
(1) Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte:
a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea sau furnizarea ori, după caz, producerea de mijloace distructive, substanțe toxice, materiale, microorganisme sau alte substanțe ori mijloace vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, în scop terorist;
b) recrutarea, instruirea sau pregătirea entităților teroriste în vederea folosirii armelor de foc, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice sau nucleare, precum și în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism;
c) înlesnirea intrării/ieșirii în/din țară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate al persoanei despre care se cunoaște că a sprijinit/săvârșit sau urmează să sprijine/săvârșească un act terorist;
d) culegerea și deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de teroriști, fără drept;
e) promovarea unor idei, concepții sau atitudini în scopul susținerii cauzei și/sau a activității entității teroriste;
f) spălarea de bani, bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste;
g) orice alte fapte comise cu intenția de a sprijini, înlesni, ascunde sau de a determina săvârșirea actelor de terorism.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel:
a) cu închisoare de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. a) și b);
b) cu închisoare de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. c), d) și e);
c) cu închisoare de la 1 an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. g).
(3) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. f), maximul pedepsei prevăzute de legislația în vigoare se majorează cu 3 ani, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei închisorii.
Ai o întrebare despre art. 33 din Legea 535/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit