Capitolul II Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ

Art. 18 Legea 554/2004 — Soluțiile pe care le poate da instanța

Lege nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ · Drept Administrativ

În vigoare din 02.08.2007Formă consolidată la 10.07.2025 2 versiuni

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

(5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

(6) În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de respingere: HP nr. 13/2018 , publicată în Monitorul Oficial nr. 432 din 22 mai 2018.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 18 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 02.08.2007 – prezentmodificat prin Legea 262/2007

    Soluțiile pe care le poate da instanța

    (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ oriadministrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

    (2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8),(6), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

    (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

    (4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

    a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

    b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

    c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

    d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

    e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

    (5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

    (6) În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).

  2. 02.12.2004 – 02.08.2007text inițial

    Soluțiile pe care le poate da instanța

    (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

    (2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

    (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

    (4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

    a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

    b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

    c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

    d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

    e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

    (5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Ai o întrebare despre art. 18 din Legea 554/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit