Titlul III Organizațiile patronale · Capitolul I Constituirea, organizarea și funcționarea organizațiilor patronale · Secțiunea a 3-a Drepturile și obligațiile organizațiilor patronale
Art. 63 Legea 62/2011
Legea nr. 62 din 10 mai 2011 dialogului social · Dreptul Muncii
(1) Pot fi alese în organele de conducere ale organizațiilor patronale persoane care au capacitate deplină de exercițiu și nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
(2) Membrilor organelor de conducere ale organizațiilor patronale li se asigură protecția legii împotriva oricăror forme de discriminare, condiționare, constrângere sau limitare a exercitării atribuțiilor și/sau a mandatului lor, sub sancțiunea pedepselor prevăzute de lege.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 63 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.01.2014 – prezentmodificat prin Legea 255/2013
(1) Pot fi alese în organele de conducere ale organizațiilor patronale persoane care au capacitate deplină de exercițiu și nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa
o funcție saufuncția, de a exercitao profesiune de natura aceleia de care s-auprofesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.(2) Membrilor organelor de conducere ale organizațiilor patronale li se asigură protecția legii împotriva oricăror forme de discriminare, condiționare, constrângere sau limitare a exercitării atribuțiilor și/sau a mandatului lor, sub sancțiunea pedepselor prevăzute de lege.
10.05.2011 – 01.01.2014text inițial
(1) Pot fi alese în organele de conducere ale organizațiilor patronale persoane care au capacitate deplină de exercițiu și nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
(2) Membrilor organelor de conducere ale organizațiilor patronale li se asigură protecția legii împotriva oricăror forme de discriminare, condiționare, constrângere sau limitare a exercitării atribuțiilor și/sau a mandatului lor, sub sancțiunea pedepselor prevăzute de lege.
Ai o întrebare despre art. 63 din Legea 62/2011?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit