Titlul V Abrogat. · Capitolul III · Secțiunea a 2-a
Art. 92 Legea 62/2011
Legea nr. 62 din 10 mai 2011 dialogului social · Dreptul Muncii
Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 92 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.07.2013 – prezentmodificat prin Legea 248/2013
(1) Plenul Consiliului Economic și Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând președintele și vicepreședinții.(2) Desemnarea membrilor Consiliul Economic și Social se face după cum urmează:a) 15 membri numiți de confederațiile patronale reprezentative la nivel național;b) 15 membri numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național;c) 15 membri reprezentând societatea civilă, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizațiilor pentru protecția consumatorilor, comunității științifice și academice, organizațiilor de agricultori, organizațiilor de pensionari, organizațiilor comunităților locale, asociațiilor care reprezintă familia și persoanele cu dizabilități și al altor organizații neguvernamentale.(3) Repartizarea locurilor aferente fiecărei confederații sindicale și patronale în Consiliul Economic și Social se face de către fiecare parte prin consens, iar în caz de dezacord, prin votul a jumătate plus unu din numărul total al confederațiilor.Abrogat.31.08.2012 – 27.07.2013republicare
(1) Plenul Consiliului Economic și Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând președintele și vicepreședinții.
(2) Desemnarea membrilor
ConsiliuluiConsiliul Economic și Social se face după cum urmează:a) 15 membri numiți de confederațiile patronale reprezentative la nivel național;
b) 15 membri numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național;
c) 15 membri reprezentând societatea civilă, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizațiilor pentru protecția consumatorilor, comunității științifice și academice, organizațiilor de agricultori, organizațiilor de pensionari, organizațiilor comunităților locale, asociațiilor care reprezintă familia și persoanele cu dizabilități și al altor organizații neguvernamentale.
(3) Repartizarea locurilor aferente fiecărei confederații sindicale și patronale în Consiliul Economic și Social se face de către fiecare parte prin consens, iar în caz de dezacord, prin votul a jumătate plus unu din numărul total al confederațiilor.
10.05.2011 – 31.08.2012text inițial
(1) Plenul Consiliului Economic și Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând președintele și vicepreședinții.
(2) Desemnarea membrilor Consiliului Economic și Social se face după cum urmează:
a) 15 membri numiți de confederațiile patronale reprezentative la nivel național;
b) 15 membri numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național;
c) 15 membri reprezentând societatea civilă, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizațiilor pentru protecția consumatorilor, comunității științifice și academice, organizațiilor de agricultori, organizațiilor de pensionari, organizațiilor comunităților locale, asociațiilor care reprezintă familia și persoanele cu dizabilități și al altor organizații neguvernamentale.
(3) Repartizarea locurilor aferente fiecărei confederații sindicale și patronale în Consiliul Economic și Social se face de către fiecare parte prin consens, iar în caz de dezacord, prin votul a jumătate plus unu din numărul total al confederațiilor.
Ai o întrebare despre art. 92 din Legea 62/2011?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit