Titlul I Regimul general al cadastrului și publicității imobiliare · Capitolul II Organizarea activității de cadastru
Art. 4 Legea 7/1996 — Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
Lege nr. 7 din 13 martie 1996 (republicată) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 · Drept Civil
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice, de către Agenția Națională și instituțiile subordonate, în vederea executării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României;
d^1) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, codul deontologic al persoanelor fizice și juridice autorizate, precum și componența și atribuțiile comisiei de etică și disciplină a acestora. Din cadrul acestei comisii fac parte reprezentanți ai Agenției Naționale și ai asociațiilor profesionale din domeniu legal constituite.
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la informațiile utilizate din seturile de date administrate online de oficiul teritorial și/sau analogic. Avizele menționate mai sus vor fi eliberate prin aplicația informatică de cadastru și carte funciară, conform regulamentului elaborat de Agenția Națională și aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe;
s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Articolul II din LEGEA nr. 62 din 16 martie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 20 martie 2023 prevede: Articolul II (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se emite ordinul prevăzut la art. 4 lit. l) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege. (2) Până la aprobarea prin ordin cu caracter normativ prevăzut la alin. (1) al directorului general al Agenției Naționale a regulamentului elaborat de Agenția Națională cu consultarea asociațiilor profesionale ale experților tehnici judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru în conformitate cu prevederile art. 4 lit. l) din Legea nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, avizarea tehnică a expertizelor efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru se va efectua în continuare în baza regulamentului comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 4 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
23.03.2023 – prezentmodificat prin Legea 62/2023
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice, de către Agenția Națională și instituțiile subordonate, în vederea executării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României;
d^1) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, codul deontologic al persoanelor fizice și juridice autorizate, precum și componența și atribuțiile comisiei de etică și disciplină a acestora. Din cadrul acestei comisii fac parte reprezentanți ai Agenției Naționale și ai asociațiilor profesionale din domeniu legal constituite.
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la informațiile utilizate din seturile de date administrate online
și/sau analogic de oficiul teritorial.de oficiul teritorial și/sau analogic. Avizele menționate mai susse eliberează șivor fi eliberate prin aplicația informatică de cadastru și carte funciară, conform regulamentului elaborat de Agenția Națională și aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al AgențieiNaționale.Naționale, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I;m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe;
s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
31.12.2022 – 23.03.2023modificat prin Legea 377/2022
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice, de către Agenția Națională și instituțiile subordonate, în vederea executării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României;
d^1) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, codul deontologic al persoanelor fizice și juridice autorizate, precum și componența și atribuțiile comisiei de etică și disciplină a acestora. Din cadrul acestei comisii fac parte reprezentanți ai Agenției Naționale și ai asociațiilor profesionale din domeniu legal constituite.
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la
corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată.informațiile utilizate din seturile de date administrate online și/sau analogic de oficiul teritorial. Avizele menționate mai susvor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun,se eliberează și prin aplicația informatică de cadastru și carte funciară, conform regulamentului elaborat de Agenția Națională șiMinisterul Justiției;aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe;
s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
11.11.2021 – 31.12.2022modificat prin Legea 264/2021
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d)
autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniileaprobă, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice, de către Agenția Națională și instituțiile subordonate, în vederea executării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei șicartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii,cartografiei pe teritoriul României;d^1) aprobă, prin ordin cu caracter normativ al
directoruldirectorului general al AgențieiNaționale;Naționale, codul deontologic al persoanelor fizice și juridice autorizate, precum și componența și atribuțiile comisiei de etică și disciplină a acestora. Din cadrul acestei comisii fac parte reprezentanți ai Agenției Naționale și ai asociațiilor profesionale din domeniu legal constituite.e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe;
s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
23.05.2019 – 11.11.2021modificat prin Legea 105/2019
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile
legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;legii, prin ordin cu caracter normativ al directorul general al Agenției Naționale;e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
r^1) execută, prin personalul desemnat al instituțiilor subordonate, lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, topografiei, geodeziei și publicității imobiliare, la nivelul întregii țări, pentru imobile din domeniul public al statului, identificate ca fiind necesare și urgente și aprobate ca atare prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Executarea acestor lucrări se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentului menționat la art. 20, numai de către echipele cu atribuții în acest sens, desemnate prin ordin al directorului general, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare putând fi constituite maximum două echipe;
s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
24.09.2015 – 23.05.2019republicare
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările și completările ulterioare;republicată;s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
07.02.2013 – 24.09.2015republicare
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea profesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;
p^1)q) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;p^2)r) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE alComunitățiiUniunii Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale înRomânia.România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările și completările ulterioare;r)s) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.24.07.2012 – 07.02.2013modificat prin Legea 133/2012
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului integrat de cadastru și carte funciară;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea
și specializarea personalului de specialitateprofesională continuă și pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitatejuridică;p^1) realizează și actualizează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale. Registrul național al nomenclaturilor stradale constituie documentul unitar de evidență în care sunt înscrise nomenclaturile stradale de la nivelul comunelor, orașelor și al municipiilor;juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entități abilitate;p^1) realizează, actualizează și administrează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale;
p^2) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Comunității Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România.
r) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
02.07.2010 – 24.07.2012modificat prin OUG 64/2010
Agenția Națională are următoarele atribuții principale:
a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului
de cadastru general;integrat de cadastru și carte funciară;f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea și specializarea personalului de specialitate
în publicitate imobiliară prin intermediul Institutului Național al Registratorilor; structura, organizarea și modul de administrare ale institutului se stabilesc și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenției Naționale, instituție fără personalitate juridică;p^1) realizează și actualizează registrul electronic național al nomenclaturilor stradale. Registrul național al nomenclaturilor stradale constituie documentul unitar de evidență în care sunt înscrise nomenclaturile stradale de la nivelul comunelor, orașelor și al municipiilor;
p^2) realizează și întreține geoportalul INSPIRE al României și asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Comunității Europene, îndeplinește alte atribuții care îi revin prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România.
r) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
03.03.2006 – 02.07.2010republicare
Abrogat.Agenția Națională are următoarele atribuții principale:a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii țări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări;
c) elaborează regulamente și norme, promovează tehnici, procedee și metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor științifice și tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei și publicității imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe teritoriul României, în condițiile legii speciale care reglementează înființarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează și administrează fondul național de geodezie și cartografie, precum și baza de date a sistemului de cadastru general;
f) asigură, în condițiile legii, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;
g) asigură executarea și actualizarea hărților oficiale;
h) avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;
j) îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;
k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată. Avizele menționate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenția Națională și Ministerul Justiției;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea și specializarea personalului de specialitate în publicitate imobiliară prin intermediul Institutului Național al Registratorilor; structura, organizarea și modul de administrare ale institutului se stabilesc și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
r) îndeplinește și alte atribuții ce au legătură cu activitatea specifică.
07.06.2004 – 03.03.2006modificat prin OUG 41/2004
(1) Ministerele, instituțiile centrale de stat, regiile autonome și alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile: forestier, apelor, industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturilor, turismului, zonelor naturale protejate și construite, celor cu risc ridicat de calamitati naturale ori supuse poluarii și degradării și altele.(2) Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenta și inventariere sistematica a bunurilor imobile sub aspect tehnic și economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și a datelor de baza din cadastrul general, privind suprafața, categoria de folosință și proprietarul.(3) Titularii cadastrelor prevăzute la alin. 1 executa, în funcție de domeniul specific de activitate, lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice și altele pentru satisfacerea nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Roman de Informații, vor pune, cu titlu gratuit, la dispoziția Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie datele cerute pentru alcătuirea și actualizarea cadastrului.Abrogat.04.03.2002 – 07.06.2004modificat prin OUG 70/2001
Ministerele, alte instituții(1) Ministerele, instituțiile centrale de stat, regiile autonome și alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile:agricol,forestier, apelor, industrial, extractiv, imobiliar-edilitar,transporturilor rutiere, feroviare, navale, aeriene, turismului, zonelor protejate naturaletransporturilor, turismului, zonelor naturale protejate și construite, celor cu risc ridicat de calamitati naturale ori supuse poluarii și degradării și altele.(2) Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenta și inventariere sistematica a bunurilor imobile sub aspect tehnic și economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și a datelor de baza din cadastrul general, privind suprafața, categoria de folosință și proprietarul.
(3) Titularii cadastrelor prevăzute la alin. 1 executa, în funcție de domeniul specific de activitate, lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice și altele pentru satisfacerea nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Roman de Informații, vor pune, cu titlu gratuit, la dispoziția Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie datele cerute pentru alcătuirea și actualizarea cadastrului.
13.03.1996 – 04.03.2002text inițial
Ministerele, alte instituții centrale de stat, regiile autonome și alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile: agricol, forestier, apelor, industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturilor rutiere, feroviare, navale, aeriene, turismului, zonelor protejate naturale și construite, celor cu risc ridicat de calamitati naturale ori supuse poluarii și degradării și altele.
Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenta și inventariere sistematica a bunurilor imobile sub aspect tehnic și economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și a datelor de baza din cadastrul general, privind suprafața, categoria de folosință și proprietarul.
Titularii cadastrelor prevăzute la alin. 1 executa, în funcție de domeniul specific de activitate, lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice și altele pentru satisfacerea nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Roman de Informații, vor pune, cu titlu gratuit, la dispoziția Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie datele cerute pentru alcătuirea și actualizarea cadastrului.
Ai o întrebare despre art. 4 din Legea 7/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit