Capitolul V Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă · Secțiunea a 2-a Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă
Art. 74*) Legea 76/2002
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă · Dreptul Muncii
(1) Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă.
(2) Cuantumul primei prevăzute la alin. (1) se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.
(3) Prima de încadrare prevăzută la alin. (1) se acordă pe o perioadă de 12 luni.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 74*) și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.12.2016 – prezentmodificat prin OUG 60/2016
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează,(1) Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de5015 km de localitatea în care își au domiciliulstabil, beneficiazăsau reședința, pot beneficia de o primă deîncadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării.încadrare, neimpozabilă.(2) Cuantumul primei prevăzute la alin. (1) se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.
(3) Prima de încadrare prevăzută la alin. (1) se acordă pe o perioadă de 12 luni.
14.10.2008 – 03.12.2016modificat prin OUG 126/2008
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de
încadrare,încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentrușomaj, egală cu nivelul a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în platășomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării.01.01.2006 – 14.10.2008modificat prin OUG 144/2005
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de
încadrare neimpozabilă,încadrare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a două salarii de bază minime brute pe țarăîngarantate în plată în vigoare la data acordării.16.01.2002 – 01.01.2006text inițial
Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a două salarii minime brute pe țară în vigoare la data acordării.
Ai o întrebare despre art. 74*) din Legea 76/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit