Capitolul V Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă · Secțiunea a 3-a Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor
Art. 83 Legea 76/2002
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă · Dreptul Muncii
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data încheierii*).
(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menționat, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) și e), art. 61 lit. d) și art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 516 lit. b), art. 517 alin. (1) lit. f) și art. 519 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 83 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
09.03.2026 – prezentmodificat prin OUG 11/2026
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data
încheierii.încheierii*).(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menționat, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) și e), art. 61 lit. d) și art. 65 din Legea nr.
53/2003,53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art.
97516 lit. b), art.98517 alin. (1) lit.e), art. 99f) și art. 519 alin. (1) lit.b) și c) din Legea nr. 188/1999privind Statutul funcționarilor publici, republicată,c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
27.07.2013 – 09.03.2026modificat prin Legea 250/2013
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin
3 ani18 luni de la data încheierii.(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menționat, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit.
e) și f)d) și e), art. 61 lit. d) și art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 97 lit. b), art. 98 alin. (1) lit.
e) șie), art. 99 alin. (1) lit.a)-c)b) și c) din Legea nr. 188/1999, republicată.privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
14.10.2008 – 27.07.2013modificat prin OUG 126/2008
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit.
c),e) și f) și art. 65 din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art.
84 alin. (1) lit. b), alin. (2)97 lit. b), art. 98 alin. (1) lit. e) șialin. (4) lit. c)art. 99 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 188/1999,
republicată, cu modificările ulterioare.republicată.(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
01.01.2006 – 14.10.2008modificat prin OUG 144/2005
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare
absolvent,absolvent plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. c), e) și f) și art. 65 din Legea nr. 53/2003
, cu modificările și completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art.
9084 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. e) și alin. (4) lit. c) din Legea nr. 188/1999,
cu modificările și completărilerepublicată, cu modificările ulterioare.(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
18.06.2004 – 01.01.2006modificat prin Legea 107/2004
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează
din inițiativa lorraporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenuluide 3 aniprevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobândaaferentă, calculată la nivelul celei acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj.(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în situația în care încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu are loc din inițiativa sau din motive imputabile angajatului.de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. c), e) și f) și art. 65 din Legea nr. 53/2003
, cu modificările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 90 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. e) și alin. (4) lit. c) din Legea nr. 188/1999
, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Abrogat.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
16.01.2002 – 18.06.2004text inițial
(1) Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încheierii.
(2) Angajatorii care încetează din inițiativa lor raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului de 3 ani prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda aferentă, calculată la nivelul celei acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în situația în care încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu are loc din inițiativa sau din motive imputabile angajatului.
(4) Absolvenții pot fi încadrați în condițiile art. 80, o singură dată pentru fiecare formă de învățământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
Ai o întrebare despre art. 83 din Legea 76/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit