Capitolul V Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă · Secțiunea a 3-a Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor

Art. 86^1 Legea 76/2002

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă · Dreptul Muncii

În vigoare din 01.01.2014Formă consolidată la 09.03.2026 2 versiuni

(1) Pentru crearea de noi locuri de muncă pentru șomeri, se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de la capitolul "Împrumuturi", fonduri nerambursabile.

(2) Fondurile nerambursabile se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create.

(3) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă pentru înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum și activități desfășurate de persoane fizice autorizate, care își desfășoară activitatea în localități confruntate cu fenomene de sărăcie și excluziune socială din cauza nivelului ridicat al șomajului.

(4) Localitățile în care se vor acorda fondurile prevăzute la alin. (1), precum și sumele ce vor fi alocate fiecărei localități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(5) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă întreprinderilor mici și mijlocii și unităților cooperatiste, cu condiția ca, pe toate locurile de muncă nou-create, să încadreze în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri pe care să îi mențină în activitate cel puțin 4 ani, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale înființate de șomeri, precum și șomerilor care au dobândit calitatea de persoane fizice autorizate să desfășoare, în mod independent, o activitate economică.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 86^1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2014 – prezentmodificat prin Legea 250/2013

    (1) Pentru crearea de noi locuri de muncă pentru șomeri, se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de la capitolul "Împrumuturi", fonduri nerambursabile.

    (2) Fondurile nerambursabile se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create.

    (3) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă pentru înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate, care își desfășoară activitatea în localități confruntate cu fenomene de sărăcie și excluziune socială din cauza nivelului ridicat al șomajului.

    (4) Localitățile în care se vor acorda fondurile prevăzute la alin. (1), precum și sumele ce vor fi alocate fiecărei localități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

    (5) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă întreprinderilor mici și mijlocii și unităților cooperatiste cu condiția cacooperatiste, cu condiția ca, pe toate locurile de muncă nou-createnou-create, să încadreze în muncă pe perioadă nedeterminatămuncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri pe care să îi mențină în activitate cel puțin 4 ani, asociațiilor întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale înființate de șomeri, precum și șomerilor care au dobândit calitatea de persoane fizice autorizate să desfășoare, în mod independent, o activitate economică.

  2. 18.06.2004 – 01.01.2014prima formă disponibilă

    (1) Pentru crearea de noi locuri de muncă pentru șomeri, se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de la capitolul "Împrumuturi", fonduri nerambursabile.

    (2) Fondurile nerambursabile se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create.

    (3) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă pentru înființarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale, precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate, care își desfășoară activitatea în localități confruntate cu fenomene de sărăcie și excluziune socială din cauza nivelului ridicat al șomajului.

    (4) Localitățile în care se vor acorda fondurile prevăzute la alin. (1), precum și sumele ce vor fi alocate fiecărei localități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

    (5) Fondurile prevăzute la alin. (1) se acordă întreprinderilor mici și mijlocii și unităților cooperatiste cu condiția ca pe toate locurile de muncă nou-create să încadreze în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri pe care să îi mențină în activitate cel puțin 4 ani, asociațiilor familiale înființate de șomeri, precum și șomerilor care au dobândit calitatea de persoane fizice autorizate să desfășoare, în mod independent, o activitate economică.

Ai o întrebare despre art. 86^1 din Legea 76/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit