Capitolul V Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă · Secțiunea 3^1 Promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială și a persoanelor care fac parte dintr-un grup vulnerabil

Art. 93^4 Legea 76/2002

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă · Dreptul Muncii

În vigoare din 09.03.2026Formă consolidată la 09.03.2026 5 versiuni

(1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, precum și angajatorii care au statutul de întreprinderi sociale de inserție, în sensul prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 219/2015, cu modificările și completările ulterioare, și care încadrează persoane care fac parte dintr-un grup vulnerabil și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu de patru ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

b) încadrarea în muncă a tânărului cu risc de marginalizare socială sau a persoanei care face parte dintr-un grup vulnerabil se realizează pe un loc de muncă vacant, comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

(3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):

a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;

b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute la art. 80 și art. 85 alin. (1) și (2) pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilități au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părților, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora.

d) întreprinderile sociale de inserție care, la data solicitării acordării sumei, au marca socială suspendată sau retrasă conform prevederilor art. 16-18 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 93^4 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 09.03.2026 – prezentmodificat prin OUG 11/2026

    (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuți la art. 5 pct. IV^3, și care socială și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, precum și angajatorii care au statutul de întreprinderi sociale de inserție, în sensul prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 219/2015, cu modificările și completările ulterioare, și care încadrează persoane care fac parte dintr-un grup vulnerabil și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de de patru ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

    (2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

    a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

    b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este încadrarea în muncă a tânărului cu risc de marginalizare socială sau a persoanei care face parte dintr-un grup vulnerabil se realizează pe un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

    c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

    (3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):

    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;

    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute la art. 80 și art. 85 alin. (1) și (2) pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilități au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părților, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

    c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora.

    d) întreprinderile sociale de inserție care, la data solicitării acordării sumei, au marca socială suspendată sau retrasă conform prevederilor art. 16-18 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2016, cu modificările și completările ulterioare.

  2. 09.07.2018 – 09.03.2026modificat prin OUG 60/2018

    (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuți la art. 5 punctulpct. IV^3, și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de douăpatru ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

    (2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

    a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

    b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

    c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

    (3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):

    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;

    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute la art. 80 și art. 85 alin. (1) și (2) pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilități au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părților, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

    c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora.

  3. 01.01.2018 – 09.07.2018modificat prin OUG 95/2017

    (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuți la art. 5 punctul IV^3, și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

    (2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

    a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

    b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

    c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

    (3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):

    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;

    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute la art. 80 și art. 85 alin. (1) și (2),(2) pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilități au încetat prin demisie, demisie sau ca urmare a acordului părților, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

    c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora.

  4. 03.12.2016 – 01.01.2018modificat prin OUG 60/2016

    (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuți la art. 5 punctul IV^3, și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

    (2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

    a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003

    ,53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

    b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

    c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

    (3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):

    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;

    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute la art. 80 și art. 85 alin. (1) și (2), pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilități au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;

    c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora.

  5. 01.01.2014 – 03.12.2016prima formă disponibilă

    (1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuți la art. 5 punctul IV^3, și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

    (2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situația în care:

    a) încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003

    , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

    b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale;

    c) sunt îndeplinite și alte condiții prevăzute de dispozițiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.

Ai o întrebare despre art. 93^4 din Legea 76/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit