Art. 6 Legea 77/2016
Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite · Drept Civil
(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.
(2) În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Decizie de respingere: HP nr. 54/2021 , publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.
- Decizie de respingere: HP nr. 42/2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.
- Decizie de respingere: HP nr. 54/2021 , publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.
Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 77/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit