Titlul III Gestiunea și apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe · Capitolul I Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe · Secțiunea I Dispoziții generale
Art. 147 Legea 8/1996
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe · Proprietate Intelectuală
Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 145 și 146, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 147 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
14.06.2018 – prezentrepublicare
Persoanele fizice sau juridice străine, titulare ale drepturilor de autor sau ale drepturilor conexe, beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile, tratatele și acordurile internaționale la care România este parte, iar în lipsa acestora beneficiază de un tratament egal cu cel al cetățenilor români, cu condiția ca aceștia să beneficieze, la rândul lor, de tratament similar în statele respective.Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 145 și 146, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.03.08.2006 – 14.06.2018modificat prin Legea 329/2006
Persoanele fizice sau juridice
straine, titulari aistrăine, titulare ale drepturilor de autor sauai drepturilor conexe, beneficiaza de protectia prevăzută prin conventiile,ale drepturilor conexe, beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile, tratatele și acordurileinternationaleinternaționale la care România este parte, iar în lipsa acestorabeneficiazabeneficiază de un tratament egal cu cel alcetatenilorcetățenilor români, cu condiția caacestia sa beneficieze, la randulaceștia să beneficieze, la rândul lor, de tratamentnaționalsimilar în statele respective.19.09.2005 – 03.08.2006modificat prin OUG 123/2005
Cetatenii straini,Persoanele fizice sau juridice straine, titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, beneficiaza de protectia prevăzută prin conventiile, tratatele și acordurile internationale la care România este parte, iar în lipsaacestora,acestora beneficiaza de un tratament egal cu cel al cetatenilor români, cu condiția ca acestia sa beneficieze, la randul lor, de tratament național în statele respective.30.07.2004 – 19.09.2005modificat prin Legea 285/2004
Străinii, titulari ai dreptuluiCetatenii straini, titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe,beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile,beneficiaza de protectia prevăzută prin conventiile, tratatele și acordurileinternaționaleinternationale la care România este parte, iar în lipsa acestora,beneficiazăbeneficiaza de un tratament egal cu cel alcetățenilorcetatenilor români, cu condiția caaceștiaacestia sa beneficieze, larindulrandul lor, de tratament național în statele respective.14.03.1996 – 30.07.2004text inițial
Străinii, titulari ai dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile, tratatele și acordurile internaționale la care România este parte, iar în lipsa acestora, beneficiază de un tratament egal cu cel al cetățenilor români, cu condiția ca aceștia sa beneficieze, la rindul lor, de tratament național în statele respective.
Ai o întrebare despre art. 147 din Legea 8/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit