Titlul III Gestiunea și apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe · Capitolul I Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe · Secțiunea a II-a Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe
Art. 159 Legea 8/1996
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe · Proprietate Intelectuală
(1) În situațiile prevăzute la art. 145 și 145^1, dacă un autor sau un titular de drepturi nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin decizia directorului general. La emiterea deciziei vor fi luate în considerare inclusiv capacitatea economică de gestionare colectivă și categoria de drepturi gestionate.
(2) În cazul în care sumele datorate autorilor sau titularilor de drepturi nu pot fi repartizate, deoarece nu au putut fi identificați sau localizați, iar excepția de la acest termen nu se aplică, aceste sume se înscriu separat în conturile organismului de gestiune colectivă.
(3) Revendicarea sumelor prevăzute la alin. (2) de către autori sau titularii de drepturi se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.
(4) Notificarea sumelor nerepartizate sau nerevendicate se face în scris și electronic, inclusiv pe pagina proprie de internet a organismului de gestiune colectivă, în termen de 3 luni de la încheierea exercițiului financiar în care au fost colectate, și va conține următoarele informații, dacă sunt cunoscute:
a) titlul operei sau al obiectului protejat;
b) elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau a videogramelor;
c) numele editorului sau al producătorului respectiv;
d) orice alte informații care ar putea facilita identificarea titularului de drepturi.
(5) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, în termen de 3 luni de la data efectuării repartiției, organismul de gestiune colectivă pune informații privind operele și alte obiecte protejate la dispoziția:
a) membrilor pe care îi reprezintă sau a entităților care reprezintă titulari de drepturi;
b) organismelor de gestiune colectivă din domeniul respectiv, precum și celor cu care a încheiat acorduri de reprezentare, după caz;
c) publicului, pe pagina proprie de internet.
(6) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, organismul de gestiune colectivă are obligația să verifice toate evidențele la care are acces.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 159 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
04.04.2022 – prezentmodificat prin Legea 69/2022
(1) În
cazul gestiunii colective obligatorii,situațiile prevăzute la art. 145 și 145^1, dacă un autor sau un titular de drepturide autornu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin decizia directorului general. La emiterea deciziei vor fi luate în considerare inclusiv capacitatea economică de gestionare colectivă și categoria de drepturi gestionate.(2) În cazul în care sumele datorate autorilor sau titularilor de drepturi nu pot fi repartizate, deoarece nu au putut fi identificați sau localizați, iar excepția de la acest termen nu se aplică, aceste sume se înscriu separat în conturile organismului de gestiune colectivă.
(3) Revendicarea sumelor prevăzute la alin. (2) de către autori sau titularii de drepturi se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.
(4) Notificarea sumelor nerepartizate sau nerevendicate se face în scris și electronic, inclusiv pe pagina proprie de internet a organismului de gestiune colectivă, în termen de 3 luni de la încheierea exercițiului financiar în care au fost colectate, și va conține următoarele informații, dacă sunt cunoscute:
a) titlul operei sau al obiectului protejat;
b) elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau a videogramelor;
c) numele editorului sau al producătorului respectiv;
d) orice alte informații care ar putea facilita identificarea titularului de drepturi.
(5) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, în termen de 3 luni de la data efectuării repartiției, organismul de gestiune colectivă pune informații privind operele și alte obiecte protejate la dispoziția:
a) membrilor pe care îi reprezintă sau a entităților care reprezintă titulari de drepturi;
b) organismelor de gestiune colectivă din domeniul respectiv, precum și celor cu care a încheiat acorduri de reprezentare, după caz;
c) publicului, pe pagina proprie de internet.
(6) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, organismul de gestiune colectivă are obligația să verifice toate evidențele la care are acces.
14.06.2018 – 04.04.2022prima formă disponibilă
(1) În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un autor sau un titular de drepturi de autor nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin decizia directorului general.
(2) În cazul în care sumele datorate autorilor sau titularilor de drepturi nu pot fi repartizate, deoarece nu au putut fi identificați sau localizați, iar excepția de la acest termen nu se aplică, aceste sume se înscriu separat în conturile organismului de gestiune colectivă.
(3) Revendicarea sumelor prevăzute la alin. (2) de către autori sau titularii de drepturi se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.
(4) Notificarea sumelor nerepartizate sau nerevendicate se face în scris și electronic, inclusiv pe pagina proprie de internet a organismului de gestiune colectivă, în termen de 3 luni de la încheierea exercițiului financiar în care au fost colectate, și va conține următoarele informații, dacă sunt cunoscute:
a) titlul operei sau al obiectului protejat;
b) elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau a videogramelor;
c) numele editorului sau al producătorului respectiv;
d) orice alte informații care ar putea facilita identificarea titularului de drepturi.
(5) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, în termen de 3 luni de la data efectuării repartiției, organismul de gestiune colectivă pune informații privind operele și alte obiecte protejate la dispoziția:
a) membrilor pe care îi reprezintă sau a entităților care reprezintă titulari de drepturi;
b) organismelor de gestiune colectivă din domeniul respectiv, precum și celor cu care a încheiat acorduri de reprezentare, după caz;
c) publicului, pe pagina proprie de internet.
(6) Pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, organismul de gestiune colectivă are obligația să verifice toate evidențele la care are acces.
Ai o întrebare despre art. 159 din Legea 8/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit