Titlul III Gestiunea și apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe · Capitolul I Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe · Secțiunea a IV-a Acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale de către organismele de gestiune colectivă

Art. 174 Legea 8/1996

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe · Proprietate Intelectuală

În vigoare din 14.06.2018Formă consolidată la 01.05.2022

(1) La cererea furnizorilor, a altor organisme de gestiune colectivă sau a membrilor pe care îi reprezintă, organismul de gestiune colectivă care acordă licențe multiteritoriale furnizează, prin mijloace electronice, informații actualizate care să permită identificarea repertoriului muzical online pe care îl gestionează, inclusiv:

a) operele muzicale gestionate;

b) drepturile gestionate integral sau parțial;

c) teritoriile acoperite.

(2) Organismul de gestiune colectivă care acordă licențe multiteritoriale adoptă măsuri pentru a proteja acuratețea și integritatea datelor deținute, pentru a controla reutilizarea acestora și pentru a proteja informațiile sensibile din punct de vedere comercial.

(3) Organismul de gestiune colectivă care acordă licențe multiteritoriale permite membrilor, altor organisme de gestiune colectivă și furnizorilor să solicite o rectificare a datelor prevăzute la alin. (1), atunci când aceștia consideră că datele sunt inexacte. În cazul în care aceste solicitări sunt justificate, organismul de gestiune colectivă corectează, în regim de urgență, datele sau informațiile deținute.

Ai o întrebare despre art. 174 din Legea 8/1996?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit