Capitolul III Cererea de înregistrare a mărcii
Art. 15 Legea 84/1998
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice · Proprietate Intelectuală
(1) Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condițiile prevăzute de lege, precum și de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
(2) Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul și nicio unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spațiul Economic European, cu excepția depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 15 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
18.09.2020 – prezentrepublicare
(1)
Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii inițiale sau a înregistrării mărcii în două sau mai multe cereri ori înregistrări, indicând produsele sau serviciile în cadrul cererilor sau înregistrărilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.(2) Cererile sau înregistrările divizionare păstrează data de depozit a cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 10 alin. (2) sau art. 11 alin. (1).(3) În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată conform art. 17 alin. (1) sau art. 26 alin. (4), divizarea și cererea divizionară se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Prin publicare nu se deschide o nouă perioadă de depunere a opozițiilor sau observațiilor.(4) Cererea de divizare poate fi depusă la OSIM oricând în cursul procedurii de înregistrare a mărcii sau după încheierea acesteia.(5) Cererea de divizare nu este admisibilă:Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condițiile prevăzute de lege, precum și de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.a) dacă este formulată înainte de atribuirea datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii;b) dacă este formulată în termenul de opoziție prevăzut la art. 26^1 alin. (1);c) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei opoziții, până la data rămânerii definitive a deciziei de soluționare a opoziției sau de retragere a opoziției;d) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei cereri de anulare sau de decădere, până la soluționarea definitivă a acesteia;e) după înscrierea în Registrul mărcilor a unei măsuri de executare silită, până la radierea acesteia.(6) Solicitantul(2) Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul și nicio unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spațiul Economic European, cu excepția depunerii cererii de înregistrare amărcii sau titularul mărcii înregistrate va depune documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii sau înregistrării inițiale și va plăti taxa legală în termen de 30 de zile de la data solicitării divizării. În caz contrar, OSIM va lua act că solicitantul sau titularul a renunțat la divizarea cererii sau înregistrării inițiale.mărcii.12.07.2020 – 18.09.2020modificat prin Legea 112/2020
(1) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii inițiale sau a înregistrării mărcii în două sau mai multe
cereri, repartizândcereri ori înregistrări, indicând produsele sau serviciile în cadrul cererilor sau înregistrărilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.(2) Cererile sau înregistrările divizionare păstrează data de depozit a cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 10 alin. (2) sau art. 11 alin. (1).
(3)
Solicitantul poate cere divizarea cererii inițiale înÎn cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată conform art. 17 alin. (1) sau art. 26 alin. (4), divizarea și cererea divizionară se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Prin publicare nu se deschide o nouă perioadă de depunere a opozițiilor sau observațiilor.(4) Cererea de divizare poate fi depusă la OSIM oricând în cursul procedurii de
examinare a mărcii la OSIM, până la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum și în cursul procedurii din cadrul comisiei de contestații a OSIM sau în cursul oricărei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva deciziei de înregistrare a mărcii.înregistrare a mărcii sau după încheierea acesteia.(5) Cererea de divizare nu este admisibilă:
a) dacă este formulată înainte de atribuirea datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii;
b) dacă este formulată în termenul de opoziție prevăzut la art. 26^1 alin. (1);
c) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei opoziții, până la data rămânerii definitive a deciziei de soluționare a opoziției sau de retragere a opoziției;
d) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei cereri de anulare sau de decădere, până la soluționarea definitivă a acesteia;
e) după înscrierea în Registrul mărcilor a unei măsuri de executare silită, până la radierea acesteia.
(4) Solicitantul(6) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate va depune documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii sau înregistrării inițiale și va plăti taxa legală în termen de3 luni30 de zile de la data solicitării divizării. În caz contrar, OSIM va lua act că solicitantul sau titularul a renunțat la divizarea cererii sau înregistrării inițiale.27.05.2010 – 12.07.2020republicare
(1) Solicitantul cererii de înregistrare a
marcii va comunică, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, dovada plății taxei de înregistrare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.mărcii care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii inițiale în două sau mai multe cereri, repartizând produsele sau serviciile în cadrul cererilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.(2) Cererile divizionare păstrează data de depozit a cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 10 alin. (2) sau art. 11 alin. (1).
(3) Solicitantul poate cere divizarea cererii inițiale în cursul procedurii de examinare a mărcii la OSIM, până la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum și în cursul procedurii din cadrul comisiei de contestații a OSIM sau în cursul oricărei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva deciziei de înregistrare a mărcii.
(4) Solicitantul va depune documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii inițiale și va plăti taxa legală în termen de 3 luni de la data solicitării divizării. În caz contrar, OSIM va lua act că solicitantul a renunțat la divizarea cererii inițiale.
15.04.1998 – 27.05.2010text inițial
Solicitantul cererii de înregistrare a marcii va comunică, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, dovada plății taxei de înregistrare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
Ai o întrebare despre art. 15 din Legea 84/1998?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit