Titlul II Procedura insolvenței · Capitolul I Dispoziții comune · Secțiunea a 6-a Reorganizarea

Art. 135^1 Legea 85/2014

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial

În vigoare din 02.10.2018Formă consolidată la 18.12.2025

(1) Data stingerii creanțelor supuse conversiei, potrivit prevederilor art. 133 alin. (5) lit. K, este data realizării conversiei.

(2) Instituția publică centrală ce exercită calitatea de acționar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile și obligațiile statului român în calitate de acționar și pentru acțiunile emise în favoarea statului de operatorii economici în urma conversiei și înregistrează în evidențele contabile aceste acțiuni.

(3) În cazul în care statul nu deține, anterior conversiei, acțiuni ale debitorului, pentru acțiunile emise ca urmare a conversiei, exercitarea drepturilor și obligațiilor statului, precum și înregistrarea acțiunilor astfel dobândite în evidențele contabile se realizează de către Autoritatea de Administrare a Activelor Statului.

Ai o întrebare despre art. 135^1 din Legea 85/2014?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit