Titlul II Procedura insolvenței · Capitolul I Dispoziții comune · Secțiunea a 7-a Falimentul și lichidarea activelor
Art. 163 Legea 85/2014
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial
(1) Titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161.
(2) În cazul insuficienței sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanțelor cu același rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporțională cu procentul pe care creanța lor îl deține în categoria creanțelor respective.
(3) Contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Decizie de respingere: HP nr. 56/2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1085 din 10 noiembrie 2022.
Ai o întrebare despre art. 163 din Legea 85/2014?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit