Titlul II Procedura insolvenței · Capitolul II Dispoziții speciale privind procedura insolvenței grupului de societăți · Secțiunea a 2-a Deschiderea procedurilor
Art. 196^3 Legea 85/2014
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial
(1) Prevederile art. 196^1 și 196^2 se aplică în mod corespunzător pentru situația în care entitatea față de care a fost deschisă procedura de insolvență este o persoană juridică din categoria celor care pot fi supuse rezoluției în conformitate cu legislația privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, membră a unui grup care cuprinde cel puțin o firmă de investiții.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate de rezoluție pentru firmele de investiții, în conformitate cu legislația privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.
Ai o întrebare despre art. 196^3 din Legea 85/2014?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit