Titlul I Proceduri de prevenire a insolvenței · Capitolul III Concordatul preventiv · Secțiunea 1 Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura
Art. 22 Legea 85/2014
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial
(1) Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin corespondență, inclusiv prin mijloace de comunicare rapidă.
(2) O ședință colectivă a creditorilor concordatari poate fi organizată și prezidată de administratorul concordatar, dacă votul asupra planului urmează a se acorda în cadrul unei astfel de ședințe.
(3) La ședințele creditorilor concordatari va putea fi invitat și debitorul.
(4) În cazul în care ședința colectivă a creditorilor se organizează pe o platformă electronică indicată de administratorul concordatar în convocator, procesul-verbal al ședinței va fi semnat doar de reprezentantul administratorului concordatar și va fi comunicat, prin mijloace de comunicare rapidă, tuturor creditorilor care au participat la ședință, inclusiv celor care și-au exercitat votul prin corespondență.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 22 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
17.07.2022 – prezentmodificat prin Legea 216/2022
(1) Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin
corespondență.corespondență, inclusiv prin mijloace de comunicare rapidă.(2)
Ședința adunării creditorilor concordatari vaO ședință colectivă a creditorilor concordatari poate fi organizată și prezidată de administratorulconcordatar.concordatar, dacă votul asupra planului urmează a se acorda în cadrul unei astfel de ședințe.(3) La
adunărileședințele creditorilor concordatari va putea fi invitat și debitorul.(4) În cazul în care ședința colectivă a creditorilor se organizează pe o platformă electronică indicată de administratorul concordatar în convocator, procesul-verbal al ședinței va fi semnat doar de reprezentantul administratorului concordatar și va fi comunicat, prin mijloace de comunicare rapidă, tuturor creditorilor care au participat la ședință, inclusiv celor care și-au exercitat votul prin corespondență.
25.06.2014 – 17.07.2022text inițial
(1) Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin corespondență.
(2) Ședința adunării creditorilor concordatari va fi organizată și prezidată de administratorul concordatar.
(3) La adunările creditorilor concordatari va fi invitat și debitorul.
Ai o întrebare despre art. 22 din Legea 85/2014?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit