Titlul III Insolvența transfrontalieră · Capitolul II Raporturile cu statele terțe

Art. 300 Legea 85/2014

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial

În vigoare din 25.06.2014Formă consolidată la 18.12.2025

Ulterior recunoașterii unei proceduri străine principale, deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva aceluiași debitor se poate realiza în condițiile prevăzute de prezenta lege și numai în măsura în care debitorul are stabilit un sediu în România. Efectele procedurii prevăzute de prezenta lege se vor limita numai la bunurile situate pe teritoriul statului român și în măsura necesară aplicării cooperării și coordonării prevăzute la art. 297-299, la alte bunuri ale debitorului, care, potrivit legii române, trebuie să fie administrate în această procedură.

Ai o întrebare despre art. 300 din Legea 85/2014?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit