Titlul I Proceduri de prevenire a insolvenței · Capitolul I Dispoziții generale

Art. 9^1 Legea 85/2014

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență · Societar & Comercial

În vigoare din 17.07.2022Formă consolidată la 18.12.2025

(1) În cazul insolvenței ulterioare a debitorului, finanțările noi prevăzute în acordul de restructurare sau în planul de restructurare, precum și cele intermediare nu pot fi desființate cu excepția situației în care se dovedește, în condițiile art. 117-122, că acestea au caracter fraudulos.

(2) Persoanelor care acordă finanțări noi sau intermediare nu li se poate atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală exclusiv pentru motivul că o astfel de finanțare afectează gradul de îndestulare a creditorilor în insolvență sau a fost acordată unui debitor aflat în dificultate.

(3) Pentru finanțările noi și/sau intermediare acordate în condițiile prezentului titlu se instituie un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului, libere de sarcini la momentul instituirii. Privilegiul asupra acestor bunuri ale debitorului se va înscrie în registrele de publicitate aferente și are rang prioritar oricăror altor privilegii sau ipoteci ulterioare.

Ai o întrebare despre art. 9^1 din Legea 85/2014?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit