Titlul VII Spitalele · Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 213 Legea 95/2006
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical
(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unități administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează și devin disponibile, precum și aparatura medicală pot fi, în condițiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării și funcționării unor spitale private sau pentru alte forme de asistență medicală ori socială, în condițiile legii.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) spațiile destinate desfășurării activității de învățământ superior medical și farmaceutic uman.
(3) Sumele obținute în condițiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului și se utilizează pentru cheltuieli curente și de capital, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 213 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.08.2015 – prezentrepublicare
(1)
Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Legii nr. 448/2006privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:a) abrogată;Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unități administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează și devin disponibile, precum și aparatura medicală pot fi, în condițiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării și funcționării unor spitale private sau pentru alte forme de asistență medicală ori socială, în condițiile legii.b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;c) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) spațiile destinate desfășurării activității de învățământ superior medical și farmaceutic uman.d) execută o pedeapsă privativă de libertate, se află în arest la domiciliu sau în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 109, 110, 124 și 125 din Legea nr. 286/2009privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;e) persoanele care beneficiază de îndemnizație de șomaj;f) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;i) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.(3) Sumele obținute în condițiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului și se utilizează pentru cheltuieli curente și de capital, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.06.07.2015 – 28.08.2015modificat prin Legea 184/2015
(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993
privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000
, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002
privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Legii nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:
a) abrogată;
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de
libertate saulibertate, se află în arest la domiciliu sau în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art.105, 113 și 114 din Codul penal,109, 110, 124 și 125 din Legea nr. 286/2009privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
e) persoanele care beneficiază de îndemnizație de șomaj;
f) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;
i) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
11.02.2014 – 06.07.2015modificat prin OUG 2/2014
(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din
munca;muncă;b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din
muncamuncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993
privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000
, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002
privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din
munca,muncă, pensie sau alte surse, cuexceptiaexcepția celor obținute în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind Protecția speciala și încadrarea în munca aLegii nr. 448/2006privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002,republicată, cu modificările și completările ulterioare;e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din
munca,muncă, pensie sau din alte resurse;f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de
bazabază minim brut petara.țară.(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:
a) abrogată;
b) se
aflaaflă în concediu pentru incapacitatetemporaratemporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;c) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 și 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
e) persoanele care beneficiază de îndemnizație de șomaj;
f) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;
i) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care
atesta aceastaatestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesccacă se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și
sasă plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.01.01.2011 – 11.02.2014modificat prin OUG 107/2010
(1)
UrmatoareleUrmătoarele categorii de persoanebeneficiazabeneficiază de asigurare, fără platacontributiei:contribuției:a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv
absolventiiabsolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici saustudentistudenți și dacă nu realizează venituri din munca;b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
sotul, sotia și parintiisoțul, soția și părinții fără venituri proprii,aflatiaflați în întreținerea unei persoane asigurate;c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat,
cu modificările și completările ulterioare,prin Legea nr. 51/1993privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor
19521989,1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000
, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002
privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste
legi, precum și cele provenite din pensii;legi;d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu
excepția celor obtinute în baza Ordonantei de urgentaexceptia celor obținute în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privindprotectia speciala și incadrareaProtecția speciala și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobata cumodificari și completarimodificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile
insarcinate și lauzele,însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre
urmatoareleurmătoarele situații, pe durata acesteia, cu platacontributieicontribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:a) abrogată;
b) se afla în concediu pentru incapacitate temporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 și 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
e) persoanele care
beneficiaza de indemnizatiebeneficiază de îndemnizație de șomaj;f) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h)
pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;i) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata
contributieicontribuției vor primi un document justificativ special, carnet sauadeverintaadeverință de asigurat fără platacontributieicontribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urmaprezentariiprezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urmaprezentarii,prezentării, de către persoanainteresata,interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoriaasiguratilor fără plata contributiei,asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin alpresedinteluipreședintelui CNAS.(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa
plateasca contribuția la asigurarileplătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.30.12.2010 – 01.01.2011modificat prin OUG 117/2010
(1) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fără plata contributiei:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti și dacă nu realizează venituri din munca;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; sotul, sotia și parintii fără venituri proprii, aflati în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993
privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 19521989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000
, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002
privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor obtinute în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile insarcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre urmatoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în condițiile prezentei legi:
b) se afla în concediu pentru incapacitate temporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se
afla în concediu pentru crestereaaflă în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până laimplinirea varsteiîmplinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până laimplinireaîmplinirea de către copil avarstei de 3vârstei de 3 ani sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;d)
executa o pedeapsă privativaexecută o pedeapsă privativă de libertate sau seafla în arest preventiv;află în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 și 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;e) persoanele care beneficiaza de indemnizatie de șomaj;
f)
sunt returnate sau expulzate oristrăinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului depersoane și se aflapersoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabiliriiidentității;identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele
care se afla în executarea masurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate,cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu auvenituri.venituri;j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte
surse, pe baza listelor nominale comunicate trimestrial Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, la propunerea unităților centrale de cult.surse.(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentarii la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentarii, de către persoana interesata, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguratilor fără plata contributiei, în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa plateasca contribuția la asigurarile sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
08.12.2008 – 30.12.2010modificat prin OUG 197/2008
(1) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fără plata contributiei:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti și dacă nu realizează venituri din munca;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; sotul, sotia și parintii fără venituri proprii, aflati în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 19521989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000
, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002
privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor obtinute în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătății Publice,Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;f) femeile insarcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre urmatoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în condițiile prezentei legi:
b) se afla în concediu pentru incapacitate temporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se afla în concediu pentru cresterea copilului până la implinirea varstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la implinirea de către copil a varstei de 3 ani;
d) executa o pedeapsă privativa de libertate sau se afla în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiaza de indemnizatie de șomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se afla în executarea masurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse, pe baza listelor nominale comunicate trimestrial Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, la propunerea unităților centrale de cult.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentarii la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentarii, de către persoana interesata, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguratilor fără plata contributiei, în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa plateasca contribuția la asigurarile sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
26.11.2008 – 08.12.2008modificat prin OUG 170/2008
(1) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fără plata contributiei:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti și dacă nu realizează venituri din munca;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; sotul, sotia și parintii fără venituri proprii, aflati în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale
carorcăror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurata cu incepereinstaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate înstrainatatestrăinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 19521989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu
incepereîncepere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,aprobata cu modificari și completariaprobată cu modificări și completări prin Legea nr.189/2000,189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994
privind veteranii de
razboi,război, precum și unele drepturi ale invalizilor șivaduvelor de razboi,văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002privind recunoastereaprivind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul
DirectieiDirecției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legearecunostintei față de eroii martiri și luptatoriirecunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoriaRevolutieiRevoluției române din decembrie19891989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituridecatdecât cele provenite din drepturilebanestibănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor obtinute în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile insarcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre urmatoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în condițiile prezentei legi:
b) se afla în concediu pentru incapacitate temporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se afla în concediu pentru cresterea copilului până la implinirea varstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la implinirea de către copil a varstei de 3 ani;
d) executa o pedeapsă privativa de libertate sau se afla în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiaza de indemnizatie de șomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se afla în executarea masurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentarii la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentarii, de către persoana interesata, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguratilor fără plata contributiei, în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa plateasca contribuția la asigurarile sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
01.07.2008 – 26.11.2008modificat prin OUG 93/2008
(1) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fără plata contributiei:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti și dacă nu realizează venituri din munca;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; sotul, sotia și parintii fără venituri proprii, aflati în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu incepere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum și unele drepturi ale invalizilor și vaduvelor de razboi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoasterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei față de eroii martiri și luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decat cele provenite din drepturile banesti acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor obtinute în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile insarcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre urmatoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în condițiile prezentei legi:
a) satisfac serviciul militar în termen;b) se afla în concediu pentru incapacitate temporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se afla în concediu pentru cresterea copilului până la implinirea varstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la implinirea de către copil a varstei de 3 ani;
d) executa o pedeapsă privativa de libertate sau se afla în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiaza de indemnizatie de șomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se afla în executarea masurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentarii la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentarii, de către persoana interesata, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguratilor fără plata contributiei, în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa plateasca contribuția la asigurarile sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
25.09.2006 – 01.07.2008modificat prin OUG 72/2006
(1)
UrmătoareleUrmatoarele categorii de persoanebeneficiazăbeneficiaza de asigurare, fără platacontribuției:contributiei:a) toți copiii până la vârsta de 18 ani,
țineriitinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusivabsolvențiiabsolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici saustudențistudenti și dacă nu realizează venituri din munca;b)
țineriitinerii cu vârsta de până la 26 deani, inclusiv cei care părăsescani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;soțul, sotia și părințiisotul, sotia și parintii fără venituri proprii,aflațiaflati în întreținerea unei persoane asigurate;c) persoanele ale
cărorcaror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictaturainstaurată cu începereinstaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate înstrăinătatestrainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cuîncepereincepere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,aprobată cu modificări și completăriaprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii derăzboi,razboi, precum și unele drepturi ale invalizilor șivăduvelor de război,vaduvelor de razboi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privindrecunoașterearecunoasterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrulDirecțieiDirectiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei față de eroii martiri și luptatorii care au contribuit la victoriaRevoluțieiRevolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituridecâtdecat cele provenite din drepturilebăneștibanesti acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor
obținute în baza Ordonanțeiobtinute în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privindprotecția specială și încadrareaprotectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap,aprobată cu modificări și completăriaprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile
însărcinateinsarcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pețara.tara.(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre
următoareleurmatoarele situații, pe durata acesteia, cu platacontribuțieicontributiei din alte surse, în condițiile prezentei legi:a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se afla în concediu pentru incapacitate
temporarătemporara de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;c) se afla în concediu pentru
creștereacresterea copilului până laîmplinirea vârsteiimplinirea varstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până laîmplinireaimplinirea de către copil avârsteivarstei de 3 ani;d) executa o pedeapsă
privativăprivativa de libertate sau se afla în arest preventiv;e) persoanele care
beneficiază de indemnizațiebeneficiaza de indemnizatie de șomaj;f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h)
pensionării,pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;i) persoanele care se afla în executarea
măsurilormasurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada deamânare sau întrerupere a executăriiamanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata
contribuțieicontributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără platacontribuțieicontributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urmaprezentăriiprezentarii la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urmaprezentării,prezentarii, de către persoanainteresată,interesata, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoriaasiguraților fără plata contribuției,asiguratilor fără plata contributiei, în condițiile stabilite prin ordin alpreședinteluipresedintelui CNAS.(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa
plătească contribuția la asigurărileplateasca contribuția la asigurarile sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.14.04.2006 – 25.09.2006text inițial
(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, ținerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din munca;
b) ținerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, sotia și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei față de eroii martiri și luptatorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
f) femeile însărcinate și lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe țara.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:
a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se afla în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
d) executa o pedeapsă privativă de libertate sau se afla în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionării, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se afla în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și sa plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
Ai o întrebare despre art. 213 din Legea 95/2006?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit